Primăria Municipiului Slatina

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Lodor Gabriel-Alin în vârstă de 30 ani şi a doamnei Pitiș Maria în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Văduva Daniel în vârstă de 65 ani şi a doamnei Radu Maria-Magdalena în vârstă de 62 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Șușanu Dorel în vârstă de 33 ani şi a doamnei Popescu Alina-Florentina în vârstă de 32 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 10.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dursan Marin în vârstă de 29 ani şi a doamnei Moțog Veronica în vârstă de 32 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 10.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stănculescu Viorel în vârstă de 43 ani şi a doamnei Stănculescu Claudia în vârstă de 41 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 09.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Tudor Andrei-Cosmin în vârstă de 28 ani şi a doamnei Dan Cristina-Florentina în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 09.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Tudora Florin-Cristian în vârstă de 31 ani şi a doamnei Cosma Marinela-Aurelia în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 09.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Gușatu Mihai în vârstă de 27 ani şi a doamnei Ene Aurelia-Georgeta în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 09.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dima Marian în vârstă de 29 ani şi a doamnei Nistor Ioana-Cristiana în vârstă de 36 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 09.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Enache Ionel-Cosmin în vârstă de 34 ani şi a doamnei Nițescu Florina-Sorina în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 09.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Drăgulin Ionel-Dănuț în vârstă de 29 ani şi a doamnei Preduț Corina în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 09.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mierlăcioiu Gigi în vârstă de 38 ani şi a doamnei Cărnaru Loredana în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 09.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Străulescu Mihai-Alexandru în vârstă de 27 ani şi a doamnei Roșu Maria în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 09.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Molotac Dumitru-Daniel în vârstă de 36 ani şi a doamnei Sterpu Cristina-Marinela în vârstă de 35 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 09.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stoian Dănuț-Iulian în vârstă de 35 ani şi a doamnei Cojocaru Daniela-Floriana în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 09.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Șoaică Liviu-Gabriel în vârstă de 30 ani şi a doamnei Stana Daiana-Nicoleta în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 09.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Golea Ionuț-Viorel în vârstă de 36 ani şi a doamnei Buligioiu Maria-Ramona în vârstă de 40 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 08.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Munteanu Cosmin-Costinel în vârstă de 27 ani şi a doamnei Stan Georgiana-Laura în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 08.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Tobă Nicolae în vârstă de 62 ani şi a doamnei Sookloed Sumalee în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 08.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Simion Nicușor-Antonel în vârstă de 51 ani şi a doamnei Stănciugelu Gheorghița în vârstă de 46 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 08.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Badea Ionuț-Cătălin în vârstă de 26 ani şi a doamnei Predica Florina-Ramona în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 08.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stoiculescu Marius-Cristian în vârstă de 29 ani şi a doamnei Olteanu Mariana-Georgiana în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 08.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Găină Adrian-Gabriel în vârstă de 28 ani şi a doamnei Rădoi Gabriela-Marinela în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 07.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Rușan Mădălin-Marian-Cosmin în vârstă de 22 ani şi a doamnei Constantinescu Ema-Mihaela în vârstă de 18 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 07.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Rîurescu Viorel-Florin în vârstă de 37 ani şi a doamnei Andrei Cristiana-Mironela în vârstă de 33 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 07.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Cîrstea Victor-Ionel în vârstă de 32 ani şi a doamnei Dragomir Georgiana-Alexandra în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 07.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Enceanu Paul în vârstă de 37 ani şi a doamnei Preda Lucia-Adina în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 07.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Sultana Florinel-Iulian în vârstă de 30 ani şi a doamnei Vîrghidoiu Corina-Felicia în vârstă de 32 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 07.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Nistor Paul-Adi în vârstă de 43 ani şi a doamnei Pătrașcu Cristina-Georgiana în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 07.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Truică Florinel în vârstă de 32 ani şi a doamnei Chelu Georgeta în vârstă de 32 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 07.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ciocan Nicu în vârstă de 36 ani şi a doamnei Dragomir Claudia în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 07.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Despina George-Laurențiu în vârstă de 26 ani şi a doamnei Dorobanțu Raluca-Ilona în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 07.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Iordache Florin-Lucian în vârstă de 30 ani şi a doamnei Stancu Claudia-Daniela în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 07.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mirică Ionuț-Daniel în vârstă de 27 ani şi a doamnei Bobaru Ana-Maria în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 07.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Tița Andrei-Demian în vârstă de - ani şi a doamnei Neacșu Florina-Iuliana în vârstă de - ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 07.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Bădiță Florinel-Adrian în vârstă de 27 ani şi a doamnei Netotu Cristina-Mădălina în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 07.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Cîrstea Alexandru-Constantin în vârstă de 30 ani şi a doamnei Stan Mihaela-Maria în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 07.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Militaru Iulian-Adrian în vârstă de 27 ani şi a doamnei Șerban Ana-Maria-Valentina în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 07.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Albu Marian în vârstă de 31 ani şi a doamnei Mihai Ana-Maria în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 07.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Draga Constantin-Alexandru în vârstă de 28 ani şi a doamnei Epure Sabina-Daniela în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 05.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Spiridon Viorel-Cosmin în vârstă de 30 ani şi a doamnei Călin Andreea-Mihaela în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ileana Vlădilă

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 01.08.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Zamfir Răzvan-Sebastian în vârstă de 30 ani şi a doamnei Coman Camelia-Gențiana în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 30.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Preda Emanuel-Cristian în vârstă de 25 ani şi a doamnei Nicolae Alexandra-Mădălina în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Bărbulescu Cristian-Laurențiu în vârstă de 27 ani şi a doamnei Dima Constanța-Alexandra în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Reignier Sylvain Pascal Tiburce în vârstă de 32 ani şi a doamnei Pîrvan Cornelia-Diana în vârstă de 34 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ciungu Marius-Vasile în vârstă de 24 ani şi a doamnei Roman Silvia în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 25.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mărculescu Dan-Ionuț-Paul în vârstă de 34 ani şi a doamnei Delcea Florentina în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 17.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Vișoiu Alexandru-Florin în vârstă de 30 ani şi a doamnei Retevoiescu Marina-Georgiana în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 17.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Popa Mihăiță-Ionuț în vârstă de 29 ani şi a doamnei Băicoianu Nicoleta-Sorina în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 17.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mitrică Andrei în vârstă de 28 ani şi a doamnei Măgureanu Maria-Mihaela în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 17.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Păunel Mihail-Dragoș în vârstă de 38 ani şi a doamnei Dina Eleni-Consuela în vârstă de 36 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 17.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Matei Marian în vârstă de 26 ani şi a doamnei Oiță Maria în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 17.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Duță Stelian-Ionuț în vârstă de 31 ani şi a doamnei Văleanu Ionela-Corina în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 17.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dragnea Nicolae în vârstă de 32 ani şi a doamnei Covete Iuliana-Alina în vârstă de 20 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 17.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Sulger Răzvan-Alexandru în vârstă de 29 ani şi a doamnei Scarlat Florentina-Sorina în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Biță Petre în vârstă de 32 ani şi a doamnei Ștefănuță Paraschiva-Alexandra în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Cîrstea Radu-Florin în vârstă de 31 ani şi a doamnei Lungu Iuliana în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ispas Costel-MIrcea în vârstă de 41 ani şi a doamnei Truiculescu Constanța în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Șumanuc Romică-Florin în vârstă de 33 ani şi a doamnei Constantinescu Vasilica-Ionela în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dicu Florian-Cristian în vârstă de 25 ani şi a doamnei Bălteanu Eugenia-Ana în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Grigore Vasile în vârstă de 33 ani şi a doamnei Iordache Elena-Loredana în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Istrate Constantin-Eugen în vârstă de 31 ani şi a doamnei Gusu Simona-Coca în vârstă de 20 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Manolache Mihail în vârstă de 33 ani şi a doamnei Cătănescu Livia-Luminița în vârstă de 32 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mitru Stelian-Loryn în vârstă de 31 ani şi a doamnei Scarlat Ionela-Mădălina în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Chițu Mircea-Constantin în vârstă de 24 ani şi a doamnei Cristea Cosmina-Simona în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Lupu Cosmin-Ion în vârstă de 31 ani şi a doamnei Badea Marina-Floredana-Mica în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Nițu Dumitru în vârstă de 32 ani şi a doamnei Dorobanțu Ramona-Iuliana în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ene Eugen în vârstă de 26 ani şi a doamnei Oprean Maria-Monica în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ilie Bogdan-Ionuț în vârstă de 35 ani şi a doamnei Dinu Diana-Mihaela în vârstă de 35 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Constantin Cristi-Aurelian în vârstă de 34 ani şi a doamnei Moldovan Alina în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Meiuș Iliuță-Iulian în vârstă de 32 ani şi a doamnei Porumbel Ionela-Marinela în vârstă de 32 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Truică Ilie-Iulian în vârstă de 39 ani şi a doamnei Voinea Mihaela în vârstă de 35 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Jianu Marius-Dumitru în vârstă de 29 ani şi a doamnei Ungureanu Marieta-Raluca în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stoian Ionuț-Marcel în vârstă de 33 ani şi a doamnei Sandu Alexandra în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 10.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Călin Toni-Marcel în vârstă de 34 ani şi a doamnei Diaconeasa Elena-Camelia în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 10.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Vișan Marius în vârstă de 30 ani şi a doamnei Albăstroiu Sorina-Mihaela în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 10.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Militaru Petre-Adrian în vârstă de 35 ani şi a doamnei Cristea Alina în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 10.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Vlad Ionuț-Cristian în vârstă de 26 ani şi a doamnei Brutaru Carmen-Florentina în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 10.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Prună Eugen-Florin în vârstă de 29 ani şi a doamnei Tită Daniela-Georgiana în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 10.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Floarea Tiberiu-Cosmin în vârstă de 27 ani şi a doamnei Ciobanu Elena-Steluța în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 10.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Schiaua Florin în vârstă de 34 ani şi a doamnei Dăbuleanu Lucreția în vârstă de 35 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 10.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Bancu Ionuț-Răzvan în vârstă de 31 ani şi a doamnei Binder Iuliana-Silvia în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 10.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stancu Ionuț în vârstă de 34 ani şi a doamnei Roșu Alexandra-Florina în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 10.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Vasile Marian în vârstă de 24 ani şi a doamnei Pîrvu Elena-Cristina în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 10.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Briceag Ionuț în vârstă de 29 ani şi a doamnei Băngeanu Violeta în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 09.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Zgoinea Ionuț-Vali în vârstă de 31 ani şi a doamnei Gavrilă Doina în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 05.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Luca Flavius-Gheorghe în vârstă de 37 ani şi a doamnei Bîgiu Ionela-Veronica în vârstă de 32 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 05.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Tănase Marius-Iulian în vârstă de 33 ani şi a doamnei Tomescu Nicoleta-Daniela în vârstă de 39 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 05.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Bolcu Florea în vârstă de 70 ani şi a doamnei Bocea Rodica în vârstă de 46 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 05.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Danciu Cătălin-Marian în vârstă de 27 ani şi a doamnei Stanca Mariana-Ionela în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 04.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Șerban Florentin-Ionuț în vârstă de 33 ani şi a doamnei Șișu Florica-Daniela în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 04.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Florea Marian-Florin în vârstă de 27 ani şi a doamnei Andreoiu Mariana-Adriana în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 04.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Beșea Liviu-Marian în vârstă de 30 ani şi a doamnei Preda Anda-Elena în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 04.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Tănase Radu în vârstă de 28 ani şi a doamnei Risipitu Sorina-Mirela în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Simion Cristian în vârstă de 33 ani şi a doamnei Rodriguez Rosalinda Berenice în vârstă de 40 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Drăghici Marian-Sorin în vârstă de 43 ani şi a doamnei Neda Adriana-Maria în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Manolache Marian-Nicușpr în vârstă de 31 ani şi a doamnei Dincă Ioana-Elvira în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Manda Marius-Viorel în vârstă de 28 ani şi a doamnei Dragomir Liliana în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mocanu Valentin-Ionuț în vârstă de 27 ani şi a doamnei Preda Florina în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Nicolae Cristian-Alin în vârstă de 32 ani şi a doamnei Nicola Maria în vârstă de 35 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Pavel Viorel în vârstă de 29 ani şi a doamnei Sora Corina-Nicoleta în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Niculcea Ion în vârstă de 33 ani şi a doamnei Creineanu Maria-Alexandra-Diana în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Lupu Ionel-Valentin în vârstă de 29 ani şi a doamnei Olteanu Elena-Flori în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Trușcă Adrian-Ionuț în vârstă de 26 ani şi a doamnei Ghidarcea Ioana-Oana în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Tatomir Claudiu-Ionuț în vârstă de 29 ani şi a doamnei Cîrstea Cătălina-Iuliana în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 02.07.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Lazăr Gheorghe-Valentin în vârstă de 30 ani şi a doamnei Stoian Ionela în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 29.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ilie Marinel în vârstă de 31 ani şi a doamnei Popescu Sorina în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 28.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stăncescu Florin în vârstă de 38 ani şi a doamnei Mihai Felicia-Florina în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 28.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Din Dumitru-Daniel în vârstă de 27 ani şi a doamnei Fofîsnac Florina-Elena în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 28.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Iagăru Mihai-Vlad în vârstă de 22 ani şi a doamnei Popescu Emilia-Alexandra în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 28.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Chiriță Cristian-Constantin în vârstă de 28 ani şi a doamnei Alecu Gheorghița-Violeta în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 28.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Bran Bogdan-Ionuț în vârstă de 28 ani şi a doamnei Sbengheci Cristina-Georgiana în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 28.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Roșu Cornel-Constantin în vârstă de 26 ani şi a doamnei Scarlat Mirela-Ionela în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Badea Ionadi-Bogdan în vârstă de 27 ani şi a doamnei Ghiță Mirona-Andra în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ciulu Augustin-Ginel în vârstă de 33 ani şi a doamnei Marcu Maria-Talida în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Pungaru Ionuț-Lucian în vârstă de 25 ani şi a doamnei Dumitrașcu Diana-Amalia în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Marin Marius-Cornel în vârstă de 29 ani şi a doamnei Licsandru Andreea-Georgiana în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Achim Cătălin-Ionel în vârstă de 28 ani şi a doamnei Petcu Mădălina-Ionela în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Gălbenuș Radu-George în vârstă de 27 ani şi a doamnei Voicu Mariana-Cristina în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Paraschiv Adrian în vârstă de 23 ani şi a doamnei Cornățeami Georgiana-Mihaela în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Bondoc Florin-Cristi în vârstă de 27 ani şi a doamnei Toporaș Georgiana-Irina în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Nedelea Ionuț-Alin în vârstă de 26 ani şi a doamnei Eremia Alina-Loredana în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Oprea Vlad în vârstă de 32 ani şi a doamnei Nicu Gina-Nicoleta în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Lungu George-Adrian în vârstă de 27 ani şi a doamnei Oprița Marinela-Alina în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 25.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Grigore Ion-Daniel în vârstă de 41 ani şi a doamnei Bărbieru Ioana în vârstă de 36 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 25.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Păun Doru în vârstă de 48 ani şi a doamnei Motog Florina-Mădălina în vârstă de 38 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 22.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Torbă Marian în vârstă de 35 ani şi a doamnei Ana Vasilica în vârstă de 40 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 21.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Olteanu Sorin-Marian în vârstă de 29 ani şi a doamnei Chițu Cristina-Maria în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 21.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dragomir Constantin în vârstă de 33 ani şi a doamnei Gulie Georgiana-Sorina în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 21.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Alexandru Daniel în vârstă de 28 ani şi a doamnei Baicu Cosmina-Elena în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 21.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Pipin Marian în vârstă de 30 ani şi a doamnei Marin Elena-Felicia în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 21.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Andrei Petre-Daniel în vârstă de 30 ani şi a doamnei Axinte Oana-Ruxandra în vârstă de 32 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 21.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Frînghie Adrian-Iulian în vârstă de 25 ani şi a doamnei Neacșa Diana-Maria în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 21.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Zaharcu Flavius-Vlăduț în vârstă de 31 ani şi a doamnei Ciobanu Florina în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ciocîrlan Ilie-Augustin în vârstă de 36 ani şi a doamnei Stanciu Florica în vârstă de 37 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Cornescu Marius-Adrian în vârstă de 29 ani şi a doamnei Gîrjoabă Ana-Maria în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ene Mihai-Laurențiu în vârstă de 23 ani şi a doamnei Răducan Georgiana în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Rujan Cosmin-Petrișor în vârstă de 30 ani şi a doamnei Drăcea Liana-Elena în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Safta Tiberiu-Cristian în vârstă de 34 ani şi a doamnei Cismaru Marinela în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Rădulescu Georgică-Mădălin în vârstă de 28 ani şi a doamnei Mincu Alina-Elena în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ionescu Eugen în vârstă de 43 ani şi a doamnei Nicola Mihaela-Daniela în vârstă de 40 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Lepădatu Doris-Florian în vârstă de 25 ani şi a doamnei Secetă Maria-Mădălina în vârstă de 20 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Patrichie Valentin-Cristian în vârstă de 29 ani şi a doamnei Fieraru Simona în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Iosifescu Leonard-Gheorghe în vârstă de 35 ani şi a doamnei Stroe Ionela-Raluca în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Morlova Constantin în vârstă de 33 ani şi a doamnei Șerban Corina-Ionela în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Calotă Bogdan în vârstă de 27 ani şi a doamnei Popescu Marina în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mitruț Ovidiu-Ionuț în vârstă de 28 ani şi a doamnei Săcuiu Ana-Maria în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Durcă Florin-Iulian în vârstă de 27 ani şi a doamnei Catana Simona-Florentina în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Chirici Cristian-Teodor în vârstă de 28 ani şi a doamnei Bucur Diana-Elena în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Marinescu Alin-Mihai în vârstă de 26 ani şi a doamnei Iordache Andreea-Mihaela în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 15.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Gălan Cristian-Marinel în vârstă de 37 ani şi a doamnei Onilă Cristina în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 14.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Istrate Ion în vârstă de 33 ani şi a doamnei Ofițeru Anca-Maria în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 14.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ilie Alexandru în vârstă de 22 ani şi a doamnei Frunză Florentina-Alexandra-Filofteia în vârstă de 19 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 14.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Butiulca Dragoș în vârstă de 26 ani şi a doamnei Budrescu Mihaela în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 14.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ivan Cătălin-Adrian în vârstă de 29 ani şi a doamnei Tănase Nicoleta-Ionela în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 14.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Anton Gheorghe în vârstă de 36 ani şi a doamnei Belu Elena-Cristina în vârstă de 33 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 14.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Del Bello Davide în vârstă de 33 ani şi a doamnei Băbiceanu Mariana-Jeni în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stănescu Adrian-Florin în vârstă de 30 ani şi a doamnei Ionescu Diana-Elena în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Anastasiu Gheorghe în vârstă de 26 ani şi a doamnei Candoi Ecaterina-Floarea în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Constantin Florin-Cătălin în vârstă de 32 ani şi a doamnei Nițu Lenuța în vârstă de 34 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dindirică Florian-Vlaicu în vârstă de 41 ani şi a doamnei Răducă Monica-Alina în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stan Suraj în vârstă de 25 ani şi a doamnei Ionică Nina-Mădălina în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Iatagan Costin-Dănuț în vârstă de 38 ani şi a doamnei Grigore Alexandrina în vârstă de 32 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 07.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Vărzaru Dumitru-Daniel în vârstă de 29 ani şi a doamnei Drăcea Elena-Georgiana în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 07.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Crascov Daniel în vârstă de 28 ani şi a doamnei Leordeanu Gheorghița în vârstă de 37 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 07.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Știrbescu Petre-Viorel în vârstă de 28 ani şi a doamnei Bibie Marina în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 07.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Uidumac Vicențiu-Florinel în vârstă de 36 ani şi a doamnei Diaconu Ingrid-Felicia în vârstă de 47 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 07.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Bît Sorin-Nicolae în vârstă de 29 ani şi a doamnei Stanca Mariana-Iuliana în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 06.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dumitru Tiberiu-Mugurel în vârstă de 46 ani şi a doamnei Apai Andrea-Monica în vârstă de 43 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 04.06.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Avram Alin-Marius în vârstă de 24 ani şi a doamnei Camenescu Ionela-Luminița în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 31.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Cimpoeru Alexandru-Marian în vârstă de 31 ani şi a doamnei Bobaru Cosmina-Rodica în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 31.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dima Florin-Valentin în vârstă de 32 ani şi a doamnei Rădoi Floarea în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 31.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Iliescu Vasile-Iulian în vârstă de 49 ani şi a doamnei Romanescu Elena-Madi în vârstă de 41 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 31.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dumitrașcu Marian în vârstă de 26 ani şi a doamnei Popescu Elena-Diana în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 30.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Croitorescu Cosmin-Ilie în vârstă de 32 ani şi a doamnei Popescu Nicoleta-Daniela în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 29.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ninciu Marian în vârstă de 24 ani şi a doamnei Ghenciu Maria în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 29.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Voicu Mihai-Florin în vârstă de 20 ani şi a doamnei Oprea Mihaela-Elena în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 24.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Tochmaer Dragoș-Marian în vârstă de 37 ani şi a doamnei Chiriță Marinela-Izabela în vârstă de 33 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 24.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Vlad Ion-Ionuț în vârstă de 28 ani şi a doamnei Belu Cristina în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 24.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mititelu Iliuță-Marius în vârstă de 25 ani şi a doamnei Toma Maria-Florentina în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 24.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Smarandache Florin-Mădălin în vârstă de 28 ani şi a doamnei Chiriță Ionela-Mădălina în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 24.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mihăescu Iulian în vârstă de 29 ani şi a doamnei Șucă Vasilică-Andreea în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 24.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Florea Alberto-Andrei în vârstă de 33 ani şi a doamnei Barbu Alina-Elena în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 24.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ghanim Alaa în vârstă de 27 ani şi a doamnei Cacoveanu Alexandra-Irina în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 23.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Moșteanu Andrei în vârstă de 27 ani şi a doamnei Pană Alexandra în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 23.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mincă Vasilică în vârstă de 29 ani şi a doamnei Oiță Cosmina-Loredana în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 23.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dincă Iulian în vârstă de 41 ani şi a doamnei Nicu Vasilica-Ramona în vârstă de 39 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 22.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Toma Marius-George în vârstă de 27 ani şi a doamnei Costea Cătălina în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 22.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ene Cosmin-Marius în vârstă de 32 ani şi a doamnei Dima Miana-Mariana în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 22.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ivan George-Felician în vârstă de 27 ani şi a doamnei Mihai Andreea-Daiana în vârstă de 20 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 22.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Crișu Romeo-Ionel în vârstă de 30 ani şi a doamnei Diaconu Cristina-Daniela în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 22.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ilie Alin-Georgel în vârstă de 27 ani şi a doamnei Lazăr Iuliana în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 22.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Bătrînu Lucian-Nicu în vârstă de 26 ani şi a doamnei Nicolae Loredana în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 22.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Cocoș Emilian în vârstă de 28 ani şi a doamnei Stoian Ionela-Laura în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 22.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Salceiro Aria Yoandry în vârstă de 26 ani şi a doamnei Dina Ramona-Adriana în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 17.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Cruceru Răzvan-Ionuț în vârstă de 43 ani şi a doamnei Stoica Andreea-Mihaela în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 17.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Sosa Diaz Juan Pablo în vârstă de 34 ani şi a doamnei Alexandru Marinela-Denisa în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 17.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Constantinescu Ionuț-Cristian în vârstă de 25 ani şi a doamnei Fulga Sabina-Augusta în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 17.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Bobaru Mihai în vârstă de 38 ani şi a doamnei Coteneanu Iuliana-Cristina în vârstă de 38 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 17.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Vlad Liviu-Cristian în vârstă de 26 ani şi a doamnei Szabó Andreea-Maria în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 17.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Pătru Florian în vârstă de 32 ani şi a doamnei Mălăescu Mihaela-Corina în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 17.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Zanfir Ovidiu-Adrian în vârstă de 30 ani şi a doamnei Ivașcu Iuliana în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 16.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Scarlat Cristinel-Nicușor în vârstă de 27 ani şi a doamnei Bărbulică Gabriela-Alexandra în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 16.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mannetti Renzo în vârstă de 71 ani şi a doamnei Popescu Nina în vârstă de 41 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 16.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Bartoș Daniel-Mihai în vârstă de 27 ani şi a doamnei Trașcă Elena-Gabriela în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 15.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Artucov Jiva-Marian în vârstă de 29 ani şi a doamnei Andrei Mariana-Roxana în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 15.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Liciu Marian-Robert în vârstă de 38 ani şi a doamnei Belețu Violeta în vârstă de 39 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 15.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Toșmac Adrian în vârstă de 33 ani şi a doamnei GîscanAndreea-Elena în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 15.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Chelaru Mihail-Iuliu-Aurelian în vârstă de 30 ani şi a doamnei Stoica Mihaela în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 14.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Petria Lucian-Nicolae în vârstă de 28 ani şi a doamnei Coman Constantina-Cătălina în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 10.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Croitoru Florin-Ionuț în vârstă de 26 ani şi a doamnei Alexe Mădălina-Mariana în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 10.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ene George-Valentin în vârstă de 30 ani şi a doamnei Turcin Ștefania-Cristina în vârstă de 20 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 10.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Nicolae Robert-Daniel în vârstă de 38 ani şi a doamnei Bleoancă Alice-Luminița-Nicoleta în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 09.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Lascu Marian-Cristian în vârstă de 30 ani şi a doamnei Iordache Mădălina-Georgiana în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 09.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Retevoiescu Claudiu-Marian în vârstă de 25 ani şi a doamnei Dumitru Eugenia-Andreea-Natalia în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 08.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Văleanu Ionuț-Marian în vârstă de 27 ani şi a doamnei Ciobanu Mariana-Paula în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 08.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Cheroiu Georgian în vârstă de 33 ani şi a doamnei Țene Sofia în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 08.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Badea Ovidiu-Nicolae în vârstă de 33 ani şi a doamnei Vasile Delia-Mihaela în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 08.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Constantin Alexandru-Marius în vârstă de 29 ani şi a doamnei Oiță Ionela-Adelina în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 08.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Zănoagă Ionel-Laurențiu în vârstă de 38 ani şi a doamnei Puenea Niculina-Dorina în vârstă de 32 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 08.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Țîrdă Dorel-Nyky în vârstă de 29 ani şi a doamnei Vlad Izabela-Ionela în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ivana Adrian-Ionuț în vârstă de 27 ani şi a doamnei Gheorgan Doina-Marinela în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Fetica Marian-Florin în vârstă de 29 ani şi a doamnei Sindili Florina în vârstă de 18 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dobre Marius în vârstă de 31 ani şi a doamnei Țuțuc Mihaela în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Preoteasa Mihai-Cosmin în vârstă de 30 ani şi a doamnei Cozma Claudia-Lucia-Florentina în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Isidor Adrian-Tiberiu în vârstă de 34 ani şi a doamnei Poteleanu Nicoleta-Emanuela în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Crețan Claudiu-Marius în vârstă de 28 ani şi a doamnei Toader Florina în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 02.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Danciu Iulian-Daniel în vârstă de 26 ani şi a doamnei Vancea Laura-Alexandra în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 01.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dinculescu Ionuț-Valentin în vârstă de 29 ani şi a doamnei Cîrstea Ana-Maria în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 01.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Costea Ionuț-Alin în vârstă de 30 ani şi a doamnei Grosoiu Rodica în vârstă de 33 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 01.05.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Popa Ștefan-Valentin în vârstă de 27 ani şi a doamnei Pătru Claudia-Doina în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Aldescu Cristian-Iulian în vârstă de 24 ani şi a doamnei Dobre Alina-Georgiana în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ștefan Alexandru în vârstă de 29 ani şi a doamnei Scaete Elisa-Andreea în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Grecu Dan-Marian în vârstă de 32 ani şi a doamnei Enache Maria-Alexandra în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Popa Ștefan în vârstă de 26 ani şi a doamnei Roșca Oana-Maria în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Huskins Craig-Anthony în vârstă de 42 ani şi a doamnei Mușat Alina în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ivan Anton-Cristi în vârstă de 37 ani şi a doamnei Ioana Maricica în vârstă de 36 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Precup Gabriel în vârstă de 31 ani şi a doamnei Catrina Elena-Adina în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Abagiu Marius-Claudiu în vârstă de 24 ani şi a doamnei Andrei Ioana-Nicoleta în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Epuran Georgel-Alin în vârstă de 30 ani şi a doamnei Barbu Simona-Ioana în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Vlădoiu Marin în vârstă de 29 ani şi a doamnei Ciortescu Iuliana-Mariana în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 25.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Miroiu Constantin-Alexandru în vârstă de 29 ani şi a doamnei Miu Dorina-Maria în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 25.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Alexandru Minodor în vârstă de 42 ani şi a doamnei Zănoagă Florentina-Carmen în vârstă de 40 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 25.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Văcărescu Petru-Dragoș în vârstă de 31 ani şi a doamnei Bechianu Elena-Florentina în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 23.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ciucă Leonardo-Costinel în vârstă de 32 ani şi a doamnei Băcică Florentina-Mihaela-Ani în vârstă de 18 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 23.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Prioteasa Dragoș-Adrian în vârstă de 32 ani şi a doamnei Gânțu Claudia-Gabriela în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ileana Iuliana în vârstă de 43 ani şi a doamnei Ciucă Daniela în vârstă de 41 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dobrescu Stelian-Aurel în vârstă de 30 ani şi a doamnei Săraru Georgiana-Laura-Silvia în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Danciu Sorin-Cosmin în vârstă de 38 ani şi a doamnei Mihai Maria-Ștefania în vârstă de 38 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Voinic Alin în vârstă de 31 ani şi a doamnei Neacșu Ana-Maria în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Predoană Alexandru-Marius-Cornel în vârstă de 30 ani şi a doamnei Pulez Alexandra-Georgiana în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Popescu Virgil-Florin în vârstă de 34 ani şi a doamnei Pantelie Marina-Simona în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Vasile Ion în vârstă de 30 ani şi a doamnei Vasile Elena-Alexandra în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Vlădescu Florentin în vârstă de 54 ani şi a doamnei Dobrița Tănțica în vârstă de 43 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ștefan Marian în vârstă de 27 ani şi a doamnei Coman Adriana-Florina în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 18.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ceranu Marius-Cătălin în vârstă de 25 ani şi a doamnei Puicoiu Ionela-Flavia în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 18.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dabu Florin-Adrian în vârstă de 35 ani şi a doamnei Sfetcu Nicoleta-Diana în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 17.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Călinescu Marian-Marius în vârstă de 30 ani şi a doamnei Bădica Oana-Cristina în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 17.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Drăgan Alexandru-Săndel în vârstă de 37 ani şi a doamnei Dragu Daniela în vârstă de 37 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 17.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dincă Dorin-Alin în vârstă de 24 ani şi a doamnei Vespescu Ionela-Diana în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Șușeanu Bogdan-Marian în vârstă de 34 ani şi a doamnei Radu Ionela în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Oprea Nicușor în vârstă de 28 ani şi a doamnei Roman Irina-Alexandra în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Vasilescu Sorinel-Tudorel în vârstă de 34 ani şi a doamnei David Ioana-Emilia în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Fieraru Marius-Ionel în vârstă de 30 ani şi a doamnei Toma Ioana-Cristina în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Costache Dumitru-Cosmin în vârstă de 25 ani şi a doamnei Dună Maria-Camelia în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Micu Cristian în vârstă de 38 ani şi a doamnei Trifu Georgeta-Mădălina în vârstă de 34 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Tomoș Vasile în vârstă de 33 ani şi a doamnei Sandu Mihaela în vârstă de 36 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mihai Constantin-Adrian în vârstă de 25 ani şi a doamnei Mladin Ionela-Saftica în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ciulin Gheorghe în vârstă de 29 ani şi a doamnei Gherghina Ana-Maria în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Poșircă Nicușor-Cătălin în vârstă de 25 ani şi a doamnei Dumitrana Georgiana-Andreea în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Vierescu Marius în vârstă de 36 ani şi a doamnei Găvae Elena-Mirela în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 10.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Condei Florian-Bobi în vârstă de 39 ani şi a doamnei Cernat Mădălina-Nicoleta în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 10.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Duțu Bogdan-Georgel în vârstă de 26 ani şi a doamnei Bratu Silvia-Simeria în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 10.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Radu Marian-Viorel în vârstă de 31 ani şi a doamnei Aldea Violeta-Florentina în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 10.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mitran Georginel în vârstă de 26 ani şi a doamnei Gaucă Maria-Lavinia-Angela în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 10.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Constantin Ion-Octavian în vârstă de 29 ani şi a doamnei Canțer Andreea-Cosmina în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 05.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Nistor Daniel-Marius în vârstă de 24 ani şi a doamnei Bădan Mariana-Alexandra în vârstă de 20 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 05.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Săndulescu Marius-Aurel în vârstă de 30 ani şi a doamnei Zorzoliu Camelia-Iuliana în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 05.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mihalache Marian-Bogdan în vârstă de 25 ani şi a doamnei Nicolae Gabriela-Nina în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 05.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Cîrnariu Alexandru-Simion în vârstă de 27 ani şi a doamnei Ilie Sorina-Florentina în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 05.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Paraschiv George-Mădălin în vârstă de 27 ani şi a doamnei Puiu Andreea în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 05.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Plopeanu Alexandru în vârstă de 31 ani şi a doamnei Stănel Alina-Mihaela în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 05.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Popescu Daniel în vârstă de 44 ani şi a doamnei Dumitru Aureliana-Mirela în vârstă de 41 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 05.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stamate Liviu-Florin în vârstă de 28 ani şi a doamnei Pîrlogeanu Valentina-Elena în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 04.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Vâlceanu Sorin-Cristian în vârstă de 35 ani şi a doamnei Iotu Stăncuța-Florentina în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Oprescu Alexandru-Petrișor în vârstă de 27 ani şi a doamnei Bran Florentina-Adriana în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 02.04.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Filea Gheorghe-Ionuț în vârstă de 40 ani şi a doamnei Dimitriu Roxana-Maria-Gabriela în vârstă de 33 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 29.03.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Gîndac Gheorghe în vârstă de 44 ani şi a doamnei Bodoi Rodica în vârstă de 46 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.03.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Olteanu Ion în vârstă de 43 ani şi a doamnei Rotaru Adelina-Marta în vârstă de 38 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.03.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Danciu Iulian-Daniel în vârstă de 35 ani şi a doamnei Alecu Mirabela-Daniela în vârstă de 35 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 23.03.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Bușă Constantin-Cristinel în vârstă de 33 ani şi a doamnei Gulie Ionela-Emilia în vârstă de 19 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 22.03.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Vlădărean Alin-Liviu în vârstă de 29 ani şi a doamnei Vodiță Ana-Maria în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 22.03.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ghenea Eugen-Valentin în vârstă de 33 ani şi a doamnei Marcu Florina în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 22.03.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Gușoi-Neaga Răzvan-Florin în vârstă de 31 ani şi a doamnei Grigorescu Natașa-Ionela în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 22.03.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mitrache Gabriel în vârstă de 25 ani şi a doamnei Giurea Carmen-Florentina în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 21.03.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ganea Mihai-Decebal în vârstă de 37 ani şi a doamnei Gheorma Corina-Mariana în vârstă de 33 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.03.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dobre Constantin-Marius în vârstă de 22 ani şi a doamnei Ielenschi Simina-Maria în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 16.03.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Iamandache Iulian-Florin în vârstă de 29 ani şi a doamnei Nedelcu Florica în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 15.03.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Preda Constantin în vârstă de 25 ani şi a doamnei Pitiș Nina-Georgiana în vârstă de 19 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.03.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Fisch Crisinel-Walter în vârstă de 29 ani şi a doamnei Cojocaru Petruța în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 08.03.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Surdu Marin-Laurențiu în vârstă de 21 ani şi a doamnei Renghea Ioana-Alina în vârstă de 18 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 08.03.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dinu Cornel-Vasile în vârstă de 31 ani şi a doamnei Petcu Lavinia-Elena în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 08.03.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stanciu Vasile-Ionuț în vârstă de 33 ani şi a doamnei Găvae Florentina-Daniela în vârstă de 32 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 08.03.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ilie Costinel-Adrian în vârstă de 27 ani şi a doamnei Muscu Elena-Steluța în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 08.03.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Criveanu Anton-Beniamin în vârstă de 37 ani şi a doamnei Calotă-Sălcianu Anca în vârstă de 33 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 07.03.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Rotariu Alexandru în vârstă de 37 ani şi a doamnei Popa Camelia-Ionela în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 06.03.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Brodeală Ion în vârstă de 48 ani şi a doamnei Crăciun Eugenia-Cristina în vârstă de 41 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.02.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Militaru Adrian în vârstă de 49 ani şi a doamnei Țeghe Maria-Mirabela în vârstă de 35 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 15.02.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dumitru Andrei în vârstă de 28 ani şi a doamnei Anton Mihaela-Alexandra în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 15.02.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mincă Fănel în vârstă de 46 ani şi a doamnei Dumitrașcu Caterina în vârstă de 45 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 15.02.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Gaia Ionuț-Cătălin în vârstă de 28 ani şi a doamnei Bît Maria-Nicoleta în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 15.02.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Nedelea Ilie-Alexandru în vârstă de 33 ani şi a doamnei Văcăruș Andreea-Mihaela în vârstă de 19 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.02.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Vilău Cristian-Dragoș în vârstă de 29 ani şi a doamnei Gealapu Doriana în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 09.02.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ciobanu Georgel în vârstă de 32 ani şi a doamnei Eremia Marinela-Alina în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 09.02.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Firu Leonard în vârstă de 28 ani şi a doamnei Stoian Danemarca în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 08.02.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Bădescu Ionuț-Liviu în vârstă de 35 ani şi a doamnei Grigore Anca-Florina în vârstă de 35 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 07.02.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Luță Gabi în vârstă de 35 ani şi a doamnei Toader Ana-Maria în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 05.02.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Radu Victor în vârstă de 32 ani şi a doamnei Vîlcu Victoria în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 02.02.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Gherghe Adrian în vârstă de 41 ani şi a doamnei Nedea Mariana-Daniela în vârstă de 37 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 01.02.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dragomir Ionuț-Eugen în vârstă de 32 ani şi a doamnei Tomescu Alina-Maria în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.01.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dogaru Valerian în vârstă de 80 ani şi a doamnei Teodorescu Silvia în vârstă de 66 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 25.01.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Briceag Alin-Ștefan în vârstă de 27 ani şi a doamnei Tabără Mădălina-Ileana în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 25.01.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Rebegea Augustin-Florinel în vârstă de 29 ani şi a doamnei Bucur Ileana-Anamaria în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 23.01.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Popa Dan în vârstă de 41 ani şi a doamnei Anton Marinela-Mădălina în vârstă de 38 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 23.01.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Pătrașcu Constantin în vârstă de 42 ani şi a doamnei Sandu Cristina-Magdalena în vârstă de 33 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 23.01.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Paraschiv Voicu în vârstă de 51 ani şi a doamnei Constantin Jana în vârstă de 50 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 23.01.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Geană Lucian-Daniel în vârstă de 30 ani şi a doamnei Ivan Mădălina-Raluca în vârstă de 19 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 22.01.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ghimiși Bogdan-Ionuț în vârstă de 25 ani şi a doamnei Ghițescu Mirela-Gabriela în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.01.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Celmare Ștefan-Ionuț în vârstă de 28 ani şi a doamnei Radu Cristina-Iuliana-Florentina în vârstă de 20 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 18.01.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ticu Vasile în vârstă de 56 ani şi a doamnei Gogioman Ioana în vârstă de 50 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 18.01.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Anastasescu Alexandru-Marian în vârstă de 37 ani şi a doamnei Dumitra Ionela-Raluca în vârstă de 20 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 18.01.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Rada Marian-Daniel în vârstă de 28 ani şi a doamnei Tudor Oana-Alexandra în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 17.01.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stoica Marian-Daniel în vârstă de 27 ani şi a doamnei Bîgiu Maria-Camelia în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 16.01.2018 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Rafael Alexandru în vârstă de 67 ani şi a doamnei Avramescu Elena-Rodica în vârstă de 47 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.12.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Apojărci Ioan în vârstă de 36 ani şi a doamnei Popa Florica în vârstă de 36 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.12.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Neacșu Ștefan în vârstă de 31 ani şi a doamnei Bălan Sorina-Florentina în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 18.12.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Gheorghe Bogdan-Valentin în vârstă de 42 ani şi a doamnei Țârcomnicu Daniela-Crina în vârstă de 41 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 18.12.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Micli Ioan-Dan în vârstă de 39 ani şi a doamnei Nedelcu Maria-Cornelia în vârstă de 36 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 18.12.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Anea Cătălin-Mugurel în vârstă de 26 ani şi a doamnei Bejinariu Gianina-Anamaria în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 18.12.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Corcău Marian în vârstă de 31 ani şi a doamnei Geambașu Cosmina-Constantina în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.12.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stoiculescu Paul-Daniel în vârstă de 26 ani şi a doamnei Savu Alina-Diana în vârstă de 19 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.12.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Pătrulescu Viorel-Costel-Cristian în vârstă de 44 ani şi a doamnei Stoica Clarisa-Mihaela în vârstă de 43 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 07.12.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ochenatu Emanuel-Marius în vârstă de 27 ani şi a doamnei Pisăru Vali-Cristina în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 30.11.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Pîrlogeanu Mihai-Valeriu în vârstă de 33 ani şi a doamnei Deaconu Andreea-Mihaela în vârstă de 33 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 30.11.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Gănescu Nicolae-Daniel în vârstă de 37 ani şi a doamnei Pican Alexandra-Cătălina în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.11.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Popa Marian-Daniel în vârstă de 58 ani şi a doamnei Marian Maria-Mihaela în vârstă de 41 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.11.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Duminecianu Costinel-Mihai în vârstă de 38 ani şi a doamnei Fierbîntu Gheorghița în vârstă de 36 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 25.11.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dicu Victor-Ciprian în vârstă de 38 ani şi a doamnei Mataraș Adriana-Liliana în vârstă de 37 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 23.11.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Doncea Costin-Dan în vârstă de 27 ani şi a doamnei Ganea Tatiana în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 21.11.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Orzață Mihai-Marian în vârstă de 29 ani şi a doamnei Pîrvu Mihaela-Andreea în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 16.11.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Papuc Costel-Ionuț în vârstă de 27 ani şi a doamnei Cățel Ileana în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 09.11.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Trăistaru Marin în vârstă de 26 ani şi a doamnei Vlădescu Cristina-Georgiana în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 09.11.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Vărzaru Daniel în vârstă de 33 ani şi a doamnei Militaru Mihaela-Florentina în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 09.11.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Cîrstina Florin-Marian în vârstă de 30 ani şi a doamnei Bădică Maria-Adela în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.11.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Georgescu Eduard-Alexandru în vârstă de 28 ani şi a doamnei Cîrstea Andreea în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.11.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Lungogi Ștefan-Constantin în vârstă de 24 ani şi a doamnei Colă Sorina-Andreea în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.11.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Oanță Florin-Laurențiu în vârstă de 32 ani şi a doamnei Țîrcomnicu Livia-Nicoleta în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 02.11.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stoica Nicușor-Georgică în vârstă de 43 ani şi a doamnei Raicea Constantina în vârstă de 41 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 02.11.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stegaru Cristian-Marian în vârstă de 46 ani şi a doamnei Linaciu Rodica în vârstă de 45 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 02.11.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Bobeanu Cătălin-Mihai în vârstă de 31 ani şi a doamnei Vlădășel Elena-Mădălina în vârstă de 32 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 02.11.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Brătoi Marin-Adrian în vârstă de 43 ani şi a doamnei Negrilă Constanța-Izabela în vârstă de 40 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 02.11.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Nisidi Sergiu în vârstă de 27 ani şi a doamnei Bucur ANca-Maria în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 02.11.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Matei Marian-Cristian în vârstă de 22 ani şi a doamnei Apostol Ana-Maria-Gabriela în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 01.11.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Cozmaniuc Daniel în vârstă de 28 ani şi a doamnei Vornicu Mihaela-Ionela în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 01.11.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Slujitoru Marian-Sorin în vârstă de 31 ani şi a doamnei Slujitoru Lenuța-Ionica în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 01.11.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Pelcea Cristian-Constantin în vârstă de 32 ani şi a doamnei Nicolae Alexandra-Eliana în vârstă de 33 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 30.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Bobeanu George-Claudiu în vârstă de 27 ani şi a doamnei Tudor Alina-Mariana în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Niculae Florin-Ginel în vârstă de 30 ani şi a doamnei Petruș Lenuța în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Scarlat Ionuț-Adrian în vârstă de 23 ani şi a doamnei Drăghici Luciana-Simona în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Nițu Mihăiță-Florin în vârstă de 29 ani şi a doamnei Militaru Daniela în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Vărzaru Cătălin-Claudiu în vârstă de 27 ani şi a doamnei Dincă Iuliana-Mariana în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Toderici Emilian-Claudiu în vârstă de 29 ani şi a doamnei Drăguț Carmen-Andreea în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Rusu Nicolae-Tică în vârstă de 35 ani şi a doamnei Vana Florentina-Daniela în vârstă de 34 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Tobă Valentin în vârstă de 35 ani şi a doamnei Negreș Florentina-Andreea în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Oliță Robert-Boby în vârstă de 24 ani şi a doamnei Mulțescu Maria-Isabela în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 25.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Deaconu Constantin-Ion în vârstă de 40 ani şi a doamnei Ciulcu Ionela-Alina-Crina în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 25.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Constantin Marin în vârstă de 37 ani şi a doamnei Mincă Mirela-Georgiana în vârstă de 36 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 24.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Scoabă Teodor-Valentin în vârstă de 36 ani şi a doamnei Barbu Rodica-Ramona în vârstă de 38 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 24.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Răgălie Ionuț în vârstă de 29 ani şi a doamnei Joian Andreea-Valentina în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 24.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Anghel Marian în vârstă de 39 ani şi a doamnei Conea Veronica-Claudia în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 23.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Voicu Ion în vârstă de 56 ani şi a doamnei Dumitru Sabina-Sofia în vârstă de 55 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Gurgulevici Constantin-Aurel în vârstă de 34 ani şi a doamnei Nițoi Iulia-Maria în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Rădulescu Flavius-Ionuț în vârstă de 26 ani şi a doamnei Mitrică Geanina-Sorina în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Popa Nicolae-Sorin în vârstă de 31 ani şi a doamnei Bodescu Costinela-Cristina în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Broboană Viorel-Teodor în vârstă de 35 ani şi a doamnei Bancă Gina în vârstă de 32 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Rădulescu Laurențiu în vârstă de 31 ani şi a doamnei Florescu Veronica în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 18.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Neacșu Daniel în vârstă de 29 ani şi a doamnei Ștefan Ramona-Valentina în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 18.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Șurlea Alin-George în vârstă de 31 ani şi a doamnei Dincă Mihaela-Ionela în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 18.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Biță Ionuț-Omar în vârstă de 19 ani şi a doamnei Furnigă Ioana-Alexandra în vârstă de 19 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 17.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ene-Constantin Gheorghe în vârstă de 35 ani şi a doamnei Constantinescu Laura-Elena în vârstă de 35 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 17.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului David Ionuț-Alenxandru în vârstă de 25 ani şi a doamnei Preda Nicoleta-Iuliana în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 17.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Boca Victor-Dragoș în vârstă de 26 ani şi a doamnei Stanciu Dana-Cristina în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 17.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Danciu Marian-Sorinel în vârstă de 32 ani şi a doamnei Danciu Florentina în vârstă de 32 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 16.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dorsan Ion în vârstă de 34 ani şi a doamnei Dumitru Lenuța în vârstă de 38 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Marin Valentin-Romeo în vârstă de 36 ani şi a doamnei Ioncea Corina-Angelica în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Apostol Ilie-Laurențiu în vârstă de 33 ani şi a doamnei Săndulescu Elena în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Poenaru Nicolae-Daniel în vârstă de 27 ani şi a doamnei Bărbulescu-Mihai Maria-Nicoleta în vârstă de 20 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 05.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Fierăscu Marius-Nicușor în vârstă de 33 ani şi a doamnei Colțan Mirela în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 05.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Vîlcea Cătălin-Mărinică în vârstă de 30 ani şi a doamnei Făină Cristina-Ionela în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 05.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Paraschiv Adrian-Marian în vârstă de 26 ani şi a doamnei Mureșanu Ileana în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 05.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Nicu Alin în vârstă de 30 ani şi a doamnei Motogna Adina în vârstă de 37 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 05.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Coveanu George în vârstă de 28 ani şi a doamnei Ivan Doria în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 05.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Niță Florin-Claudiu în vârstă de 33 ani şi a doamnei Țugulan Maria-Nicoleta în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 05.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dincă Ionel-Cosmin în vârstă de 47 ani şi a doamnei Stănescu Oana-Ramona în vârstă de 35 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 05.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Zaharioiu Roberto-Eugen în vârstă de 38 ani şi a doamnei Zaharioiu Laura-Claudia în vârstă de 33 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 05.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Albu Lucian în vârstă de 48 ani şi a doamnei Muraru Eugenia-Elena-Rodica în vârstă de 39 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 04.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Marinete Leonardo-Emilian în vârstă de 34 ani şi a doamnei Papa Ionica-Loredana în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Burciu Liviu-George în vârstă de 36 ani şi a doamnei Chelu Claudia-Marcela în vârstă de 35 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Calotă Claudiu-Ionuț în vârstă de 26 ani şi a doamnei Omota Georgiana-Ramona în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Manea Marian în vârstă de 35 ani şi a doamnei Diaconu Floriana-Loredana în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Anghel Laurențiu-Mihai în vârstă de 24 ani şi a doamnei Nicoară Maria-Oana în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Pîlcu Alexandru-Adrian în vârstă de 26 ani şi a doamnei Boroi Alina-Ionela în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mancu Sorin-Dorinel în vârstă de 26 ani şi a doamnei Zapciroiu Ileana-Andreea în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ghiță Liviu-Răzvan în vârstă de 35 ani şi a doamnei Dumitru Liliana-Cristina în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 02.10.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Surugiu Ion în vârstă de 31 ani şi a doamnei Nicolae Adriana-Daiana în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 28.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dinu iulian-Cristian în vârstă de 33 ani şi a doamnei Sârbu Viorica în vârstă de 34 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 28.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Piringă Victor-Mihai în vârstă de 30 ani şi a doamnei Savulea Lavinia-Mariana în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 28.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mierloiu Daniel în vârstă de 36 ani şi a doamnei Stancu Steluța în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 28.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Asan Stelian-Marin-Daniel în vârstă de 30 ani şi a doamnei Popescu Lucia-Adriana în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 28.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ristea Cristian-Răzvan în vârstă de 37 ani şi a doamnei Mierlăcioiu Ionela-Daciana în vârstă de 33 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 28.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stoica Cristian în vârstă de 28 ani şi a doamnei Barabaș Alexandra-Elisabeta în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Anghel Cristian-Cosmin în vârstă de 31 ani şi a doamnei Chelaru Mihaela-Valentina în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Bănică Viorel în vârstă de 34 ani şi a doamnei Șerbănoiu Elisabeta-Marilena în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Diaconu Adrian în vârstă de 29 ani şi a doamnei Badea Ionela în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mihuț Adrian-Marius în vârstă de 30 ani şi a doamnei Istrate Nicoleta-Izabela în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dobrescu Daniel-Cosmin în vârstă de 30 ani şi a doamnei Arnăutu Raluca-Niculina în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Brezoi Constantin-Doru în vârstă de 31 ani şi a doamnei Dinescu Vasilica-Georgeta în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Vălu Grigore-Marian în vârstă de 29 ani şi a doamnei Bold Alexandra-Nicoleta în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Rădulescu Cosmin-Ion în vârstă de 31 ani şi a doamnei Ciotor Mădălina-Ștefania în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Talpă Bogdan-Mihail în vârstă de 30 ani şi a doamnei Lăutaru Vali-Teodora în vârstă de 33 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Lăutaru Ionuț-Mihai în vârstă de 34 ani şi a doamnei Ștefan Ana-Maria în vârstă de 32 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 25.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ștefănescu Daniel-Mihai în vârstă de 36 ani şi a doamnei Vlăduț Dorina în vârstă de 50 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 22.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Badea Iulian-George în vârstă de 30 ani şi a doamnei Purdel-Toșca Constanța în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 22.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Odoroagă Viorel-Adrian în vârstă de 33 ani şi a doamnei Cîrstoveanu Maria-Cristina în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 21.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Petroi Silviu în vârstă de 30 ani şi a doamnei Constantinescu Emilia în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 21.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dumitrache Ionuț în vârstă de 29 ani şi a doamnei Bucur Maria-Lucia în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 21.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Drăghici Marius în vârstă de 29 ani şi a doamnei Oiță Valeria-Marina în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 21.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stoica Liviu-Eugen în vârstă de 29 ani şi a doamnei Stoica Cătălina-Mariana în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 21.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Păun Mircea-Adrian în vârstă de 26 ani şi a doamnei Moțoi Maria în vârstă de 19 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 21.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dinu Mihai-Cristian în vârstă de 40 ani şi a doamnei Măcău Irina-Marilena în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Baicea Dan în vârstă de 32 ani şi a doamnei Stănescu Gabriela în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stancu Petruț-Liviu în vârstă de 32 ani şi a doamnei Mirea Flori-Mariana în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Corceagu Mircea-Mihai în vârstă de 26 ani şi a doamnei Voicu Mariana-Camelia în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Badea Daniel-Gelu în vârstă de 32 ani şi a doamnei Giurcă Silvia-Nicoleta în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Bădiță Adrian-Claudiu în vârstă de 21 ani şi a doamnei Coman Bianca-Petronela în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Idita Adrian-Dumitru în vârstă de 25 ani şi a doamnei Floreanu Maria-Mihaela în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Prioteasa Marius-George în vârstă de 28 ani şi a doamnei Stana Laura-Gabriela în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului De Mezzo Lucian-Florin în vârstă de 27 ani şi a doamnei Dogaru Alina-Mihaela în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ilie Ionuț în vârstă de 31 ani şi a doamnei Nițu Mădălina în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Tiugan Viorel-Dragoș în vârstă de 31 ani şi a doamnei Baczanyi Cristina în vârstă de 35 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Manolache Andi-Laurențiu în vârstă de 23 ani şi a doamnei Harizi Sarra Bizerte în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Costache Vasile-Daniel în vârstă de 24 ani şi a doamnei Cătănoiu Maria-Magdalena în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mandache Florin-Nicușor în vârstă de 26 ani şi a doamnei Măndescu Alina-Nicoleta în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Grainea Alin-Marius în vârstă de 28 ani şi a doamnei Grigore Iuliana-Andrada în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ivan Cosmin în vârstă de 32 ani şi a doamnei Ciobanu Maria-Ancuța în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 15.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Oprea Ovidiu-Mihăiță în vârstă de 31 ani şi a doamnei Lupu Geanina în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 15.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Gheorghișor Ionuț în vârstă de 29 ani şi a doamnei Nicolăescu Mirela în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 15.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Vigu Cătălin-Marin în vârstă de 36 ani şi a doamnei Jugaru Ionela-Claudia în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 15.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Udrea Paul-Mihai în vârstă de 29 ani şi a doamnei Martinescu Maria-Alina în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 14.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ana Costin-Ionuț în vârstă de 26 ani şi a doamnei Andreoiu Oana în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 14.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Păciucă Ionuț-Valentin în vârstă de 28 ani şi a doamnei Deaconu Cristina-Elena în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 14.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Pîrvu Florin-Marius în vârstă de 25 ani şi a doamnei Pîrvu Ana-Maria-Laura în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 14.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Petrar Viorel-George în vârstă de 32 ani şi a doamnei Neagoe Simona-Florentina în vârstă de 37 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 14.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mateiaș Paul-Mihai în vârstă de 34 ani şi a doamnei Stârciogeanu Dani-Ramona în vârstă de 37 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 14.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ispas Emil-Gigi în vârstă de 28 ani şi a doamnei Măgală Cristina-Elena în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ștefan Marius-Adrian în vârstă de 26 ani şi a doamnei Vulpe Alexandra-Andreea în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Florea Cristian-Bogdan în vârstă de 27 ani şi a doamnei Matei Oana în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Cercel Alexandru în vârstă de 31 ani şi a doamnei Gabriel-Trăistaru Oana-Iuliana în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mihalache Gheorghe-Nicușor în vârstă de 23 ani şi a doamnei Costache Alexandra-Georgiana în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Staicu Ionel-Mihăiță în vârstă de 32 ani şi a doamnei Suru Alina-Mădălina în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Voinea Marius în vârstă de 28 ani şi a doamnei Voinea Alina-Iuliana în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Teotoc Ionuț-Adrian în vârstă de 28 ani şi a doamnei Dinu Lucia-Florina în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stanciu Eugen-Marian în vârstă de 36 ani şi a doamnei Alecse Tania-Mihaela în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Encea Adrian-George în vârstă de 26 ani şi a doamnei Ciobanu Ștefana în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Joița Ilie-Bogdan în vârstă de 25 ani şi a doamnei Savu Adriana-Constantina în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Șerban Remus-Florin în vârstă de 32 ani şi a doamnei Crînguș Iuliana în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Diaconu Doru-Marian în vârstă de 36 ani şi a doamnei Constantin Ionela-Manuela în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 01.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Boroi George-Marian în vârstă de 26 ani şi a doamnei Alexadru Florina-Delia în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Costina Liliana Cristina Popa

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 01.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Bucur Radu-George în vârstă de 29 ani şi a doamnei Dragomir Ana-Maria în vârstă de 17 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Costina Liliana Cristina Popa

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 01.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Neacșu Emanuel în vârstă de 24 ani şi a doamnei Popa Andreea-Georgiana în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Costina Liliana Cristina Popa

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 01.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Rădulescu Florea-Mihai în vârstă de 30 ani şi a doamnei Neagoe Daniela în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Costina Liliana Cristina Popa

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 01.09.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Tudosie Dumitru-Rosi în vârstă de 31 ani şi a doamnei Băcănașu Camelia-Ionela în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Costina Liliana Cristina Popa

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 31.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Artan Constantin-Bogdan în vârstă de 25 ani şi a doamnei Dăbugeanu Mariana-Georgeta în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Costina Liliana Cristina Popa

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 31.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Caval Florian în vârstă de 28 ani şi a doamnei Ciobanu Mihaela-Georgiana în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Costina Liliana Cristina Popa

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 31.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dincă Gheorghe-Florin în vârstă de 22 ani şi a doamnei Voinea Alexandra-Georgiana-Anamaria în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Costina Liliana Cristina Popa

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 31.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Fugărețu Gheorghe-Octavian în vârstă de 28 ani şi a doamnei Comănescu Cosmina în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Costina Liliana Cristina Popa

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 31.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Marica Bogdan-Daniel în vârstă de 27 ani şi a doamnei Preda Adriana în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Costina Liliana Cristina Popa

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 31.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Guraliuc Alexandru-Iosif în vârstă de 30 ani şi a doamnei Paraschiv Maria-Anca în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Costina Liliana Cristina Popa

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 31.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Hățiș Bogdan-George în vârstă de 29 ani şi a doamnei Militaru Mirela-Victoria în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Costina Liliana Cristina Popa

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 31.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Sandu Dumitru-Cristian în vârstă de 31 ani şi a doamnei Bocai Ionela-Daniela în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Costina Liliana Cristina Popa

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 31.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Pâslari Constantin-Cristian în vârstă de 33 ani şi a doamnei Duma Alexandra în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Costina Liliana Cristina Popa

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 31.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Cîrjaliu Ilie-Mihăiță în vârstă de 28 ani şi a doamnei Ilie Magda-Florentina în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Costina Liliana Cristina Popa

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 31.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Crăciunoiu Alexandru în vârstă de 28 ani şi a doamnei Boșilcă Claudia-Victoria în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Costina Liliana Cristina Popa

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 30.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Tudor Iulian-Adrian în vârstă de 24 ani şi a doamnei Nătotu Daniela-Iuliana în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Costina Liliana Cristina Popa

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 30.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Iovănescu Dan în vârstă de 45 ani şi a doamnei Dumitru Olga-Viorica în vârstă de 38 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Costina Liliana Cristina Popa

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 30.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Sandu Mihai-Alin în vârstă de 27 ani şi a doamnei Stanciu Corina în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Costina Liliana Cristina Popa

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 30.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Țucu Mircea-Florin în vârstă de 34 ani şi a doamnei Preda Adriana-Codruța în vârstă de 33 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Costina Liliana Cristina Popa

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 29.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Fierăscu Eduard în vârstă de 25 ani şi a doamnei Stoica Florentina-Cristina în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Costina Liliana Cristina Popa

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 29.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mîndroc George în vârstă de 28 ani şi a doamnei Chirea-Stegaru Alina în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Costina Liliana Cristina Popa

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 29.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Velea Nicolae-Eugen în vârstă de 27 ani şi a doamnei Alexe Florina-Andreea în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Costina Liliana Cristina Popa

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 29.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Oanță Dănuț-Nicușor în vârstă de 29 ani şi a doamnei Ciurea Florica-Alina în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Costina Liliana Cristina Popa

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 29.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Roșu Răzvan-Vlad în vârstă de 27 ani şi a doamnei Chivu Delia-Adelina în vârstă de 20 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Costina Liliana Cristina Popa

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 29.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Drăgoi Alin-Bogdan în vârstă de 27 ani şi a doamnei Tărășilă Andreea-Carmen în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Costina Liliana Cristina Popa

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 29.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Vladu Ionel în vârstă de 28 ani şi a doamnei Grijdinoiu Adriana-Nicoleta în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Costina Liliana Cristina Popa

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 29.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Lanchiță Iulian în vârstă de 32 ani şi a doamnei Dima Florentina în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Costina Liliana Cristina Popa

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 24.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Buhoci Marius-Daniel în vârstă de 36 ani şi a doamnei Andronie Andreea-Mihaela în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 24.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Fulga Marius-Nicolae în vârstă de 26 ani şi a doamnei Pîrșoagă Paula-Marinela în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 24.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Burcea Mihăiță-Cristinel în vârstă de 29 ani şi a doamnei Ușurelu Irina-Iuliana în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 24.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Jianu Marius în vârstă de 36 ani şi a doamnei Croitoru Adela-Camelia în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 24.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ciulu Florentin-Costinel în vârstă de 34 ani şi a doamnei Stoica Alina-Maria în vârstă de 32 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 24.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Băluță Sorin-Alin în vârstă de 35 ani şi a doamnei Papa Adriana-Ionela în vârstă de 34 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 24.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Georgescu Marius-Gabriel în vârstă de 31 ani şi a doamnei Constantinescu Adriana în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 24.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Lițu Alin în vârstă de 27 ani şi a doamnei Popa Mihaela-Loredana în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 23.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dumitrașcu Costinel-Gabriel în vârstă de 30 ani şi a doamnei Dumitrescu Sonia-Mădălinna în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 23.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Tobă Stan-Sorin în vârstă de 38 ani şi a doamnei Nicolescu Alina-Maria în vârstă de 32 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 23.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Tănăsie Ionuț-Dorinel în vârstă de 30 ani şi a doamnei Constantin Elena-Andreea în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 23.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Manicea Gheorghe-Tudor în vârstă de 33 ani şi a doamnei Oprea Iuliana în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 23.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Farcaș Andrei-Sergiuc în vârstă de 26 ani şi a doamnei Nătotu Marina-Andreea în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 23.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Caloian Mihail-Victor în vârstă de 44 ani şi a doamnei Stroe Geta-Amelia în vârstă de 42 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 22.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Pomoșnicu Iulian-Marian în vârstă de 32 ani şi a doamnei Bălășoiu Ana-Maria în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 22.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Gană Florin în vârstă de 28 ani şi a doamnei Dragu Andreea-Ionela în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 22.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Gheorghe Mircea-Aurelian în vârstă de 35 ani şi a doamnei Constantin Jana în vârstă de 38 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 21.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Manea Cristian în vârstă de 34 ani şi a doamnei Barac Mihaela în vârstă de 32 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 21.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Pietriș Marinel în vârstă de 34 ani şi a doamnei Dobre Alexandra în vârstă de 40 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 08.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Voicu Ionuț-Marius în vârstă de 24 ani şi a doamnei Cranță Elena-Alina în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Costina Liliana Cristina Popa

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 02.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Tănase Vlad în vârstă de 32 ani şi a doamnei Radu Sandra-Ana-maria în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 01.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Pârvan Alexandru-Ionuț în vârstă de 35 ani şi a doamnei Țană Carmen-Elena în vârstă de 41 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 01.08.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stanciu Ionel-Viorel în vârstă de 34 ani şi a doamnei Iocu Diana-Marina în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 31.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Pietraru Ovidiu-Ionuț în vârstă de 24 ani şi a doamnei Ciubotariu Laura-Maria în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 31.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Cîrciumaru Alexandru-Marian în vârstă de 29 ani şi a doamnei Moldovan Alina-Diana în vârstă de 36 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 31.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Langă Cosmin-Petrică în vârstă de 29 ani şi a doamnei Bălașa Monica-Elena în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 31.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dincă Ilie-Tinel în vârstă de 37 ani şi a doamnei Mezdrea Iuliana-Daniela în vârstă de 32 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Cioran Cosmin-Nicolae în vârstă de 41 ani şi a doamnei Sofrone Mihaela în vârstă de 44 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ghiță Iulian-Laurențiu în vârstă de 25 ani şi a doamnei Manafu Maria-Isabela în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ciocodan Florin-Răduț în vârstă de 22 ani şi a doamnei Ciocoiu Cristina-Mădălina în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Cismaru Mihai-Alexandru în vârstă de 26 ani şi a doamnei Popa Violeta-Andreea în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Drăghicescu Dragoș-Nicolae în vârstă de 30 ani şi a doamnei Știrbu Anda-Izabela în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mangîru Silvian-Ionuț în vârstă de 26 ani şi a doamnei Moacă Ioana în vârstă de 19 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Grigore Ion în vârstă de 36 ani şi a doamnei Ninu Valerica-Elena în vârstă de 35 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Burlacu Radu-Florian în vârstă de 33 ani şi a doamnei Iscru Florina în vârstă de 35 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Niculae Ovidiu-Adrian în vârstă de 30 ani şi a doamnei Nadolu Alexandra în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 25.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Tănăsache Marin în vârstă de 45 ani şi a doamnei Stancu Jana-Magdalena-Aurora în vârstă de 45 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 24.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Anghel Nicolae în vârstă de 66 ani şi a doamnei Irimia Manuela în vârstă de 53 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 21.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Niculae Ionuț-Cosmin în vârstă de 27 ani şi a doamnei Marin Monica-Aura în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ristea Ion în vârstă de 40 ani şi a doamnei Stancu Elena în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Bărbuică Paul-Valentin în vârstă de 30 ani şi a doamnei Marcu Alexandra-Daniela în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Gheorghe Mihai-Sorin în vârstă de 29 ani şi a doamnei Nițulescu Mihaela-Adriana în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ioniță Viorel în vârstă de 26 ani şi a doamnei Floroiu Daniela-Ionela în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Jarrett Steven Boyd în vârstă de 53 ani şi a doamnei Dorobanțu Camelia în vârstă de 37 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Radu Cristian în vârstă de 33 ani şi a doamnei Gheorghe Gabriela în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Berindei Ionuț în vârstă de 25 ani şi a doamnei Pescarovici Adina-Georgiana în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Voicu Ion în vârstă de 32 ani şi a doamnei Radu Ionela-Amelina în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Grădineanu Cristian-Marin în vârstă de 29 ani şi a doamnei Mihăilescu Anca în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mărghidan Petre-Mihai în vârstă de 25 ani şi a doamnei Igna Ioana în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 18.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dumitru Relu-Marian în vârstă de 27 ani şi a doamnei Andrei Nicoleta-Sorina în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 18.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Oprea Mugurel-Florin în vârstă de 30 ani şi a doamnei Mitrică Georgiana-Mirabela în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 18.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Munteanu Ionuț-Alin în vârstă de 27 ani şi a doamnei Iagăr Elena-Mirela în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 18.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Săvulescu Ionel-Daniel în vârstă de 35 ani şi a doamnei Petre Florina-Adina în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 18.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Cimpoacă Robert-Florin în vârstă de 28 ani şi a doamnei Șerban Valentina-Florentina în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 18.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Turcin Gheorghe-Marius în vârstă de 25 ani şi a doamnei Gorică Elena în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 18.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Neacșu Cătălin-Daniel în vârstă de 28 ani şi a doamnei Bărbulică Roxana-Mihaela în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 18.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Cioponea Valeriu-Florinel în vârstă de 36 ani şi a doamnei Secetă Mariana în vârstă de 33 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 18.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Veziteu George-Florentin în vârstă de 25 ani şi a doamnei Morărescu Andreea-Mihaela în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 18.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Roșca Marius-Ion în vârstă de 61 ani şi a doamnei Stănescu Elena în vârstă de 63 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 17.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Manea Constantin-Virgil în vârstă de 29 ani şi a doamnei Amza Cosmina-Ionela în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 14.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Olaru Vasile în vârstă de 47 ani şi a doamnei Mătușoiu Mirela-Ioana în vârstă de 45 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 14.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Gherghinaru Ilie-Mădălin în vârstă de 30 ani şi a doamnei Băluță Diana-Elena în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Roșu Ionuț-Adrian în vârstă de 33 ani şi a doamnei Stoica Ana-Maria în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Tudorache Claudiu-Iulian în vârstă de 37 ani şi a doamnei Encună Cristina în vârstă de 33 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Răducu Ion în vârstă de 31 ani şi a doamnei Oprea Emilia-Ionela în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Sandu Ionuț în vârstă de 39 ani şi a doamnei Joița Mariana în vârstă de 34 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Anghel Nicolae în vârstă de 66 ani şi a doamnei Irimia Manuela în vârstă de 53 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ivan Ionuț-Bogdan în vârstă de 29 ani şi a doamnei Olaru Bianca în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Avrentie Marian în vârstă de 37 ani şi a doamnei Preda Loredana-Otilia în vârstă de 35 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stănculeț Cosmin-George în vârstă de 26 ani şi a doamnei Ștefan Nicoleta-Narcisa-Violeta în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mărgineanu Sorin-Marinel în vârstă de 28 ani şi a doamnei Bălteanu Maria-Alexadra în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Pică Gabriel în vârstă de 30 ani şi a doamnei Ciontîc Alexandra-Floriana în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Pufu Nelu în vârstă de 30 ani şi a doamnei Enache Romina-Mădălina în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ioniță Laurențiu-Ionică în vârstă de 29 ani şi a doamnei Belu Aura-Mirela în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Scarlat Constantin-Viorel în vârstă de 25 ani şi a doamnei Nicola Cristina-Florina în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Canură Adrian în vârstă de 28 ani şi a doamnei Răducu Elena în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ghioca Ionuț-Cristian în vârstă de 29 ani şi a doamnei David Elena-Valica în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Peagu Cornel-Cosmin în vârstă de 25 ani şi a doamnei Simion Ana-Maria în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ioniță Bogdan-Marius în vârstă de 29 ani şi a doamnei Anton Oana-Iuliana în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 06.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Pînzaru Eduard-Aurelian în vârstă de 25 ani şi a doamnei Mateiță Rebeca în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 06.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Marcu Liviu-Sorin în vârstă de 32 ani şi a doamnei Leanca Mariana în vârstă de 41 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 06.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Năstase Cristian-Viorel în vârstă de 38 ani şi a doamnei Lesnic Cristina în vârstă de 32 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 06.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stoica George-Mădălin în vârstă de 29 ani şi a doamnei Marancea Alina-Mihaela în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 06.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Glodeanu Dumitru-Adrian în vârstă de 30 ani şi a doamnei Gheorghe Maria-Larisa în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 06.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Oprișan Silviu în vârstă de 36 ani şi a doamnei Logofătu Alina în vârstă de 33 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 06.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Crăciun Petre în vârstă de 32 ani şi a doamnei Smarandache Ionela-Denisa în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 06.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Martinescu Marius-Cătălin în vârstă de 42 ani şi a doamnei Bădica Ioana-Ionela în vârstă de 36 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 06.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Militaru Georgel în vârstă de 28 ani şi a doamnei Comănescu Ileana-Angelica în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 06.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dumitru Vali-Claudiu în vârstă de 28 ani şi a doamnei Eremia Maria-Aurora în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 05.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Olaru Marius-Laurențiu în vârstă de 25 ani şi a doamnei Băluță Ioana-Alina în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 05.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stănculescu Constantin-Mădălin în vârstă de 26 ani şi a doamnei Olaru Ana-Maria în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 05.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Spînu Mihai-Ion în vârstă de 26 ani şi a doamnei Ciobanu Mihaela-Ancuța în vârstă de 19 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 05.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stanciu Alexandru-Cristian în vârstă de 30 ani şi a doamnei Ghiocanu Ștefania-Cristina în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 04.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dincă Lucian-Sorin în vârstă de 27 ani şi a doamnei Bujoreanu Alexandra-Roxana în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 04.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Moșescu Alex-Ionuț în vârstă de 25 ani şi a doamnei Georgescu Raluca-Mihaela în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 04.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mitroi Georgian-Aurelian în vârstă de 27 ani şi a doamnei Vîlceloiu Ileana-Andreea în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 04.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ciolponea Mihai-Ionuț în vârstă de 28 ani şi a doamnei Danciu Georgiana în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 04.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Glonț Gheorghe în vârstă de 53 ani şi a doamnei Ionică Elena în vârstă de 55 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 04.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dragnea Gabriel-Alexandru în vârstă de 27 ani şi a doamnei Sibiceanu Cristina în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 04.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Grigore Petre-Cosmin în vârstă de 33 ani şi a doamnei Stanca Alexandra-Alina în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 04.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Tudor Cătălin-Nicușor în vârstă de 29 ani şi a doamnei Gheorghe Elena-Florentina în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 04.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dogaru Valentin-Cătălin în vârstă de 31 ani şi a doamnei Popa Ana-Maria în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Bondoc Răzvan-Adrian în vârstă de 28 ani şi a doamnei Buzatu Mihaela în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.07.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stancu Ilie-Doru în vârstă de 38 ani şi a doamnei Preda Mihaela-Alina în vârstă de 35 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 30.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Socherel Eugeniu-Florentin în vârstă de 32 ani şi a doamnei Sârbu Daniela-Andreea în vârstă de 32 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 29.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Iagăr Iuliu-Mihai în vârstă de 27 ani şi a doamnei Pătrașcă Mihaela-Alexandra în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 29.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Pătru Mircea-Marius în vârstă de 31 ani şi a doamnei Dumitrana Maria-Cătălina în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 29.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Băduca Ionuț-Cristi în vârstă de 37 ani şi a doamnei Vâlcelaru Adriana în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 29.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ungureanu Florin în vârstă de 32 ani şi a doamnei Ciocodan Maria-Claudia în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 29.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Cruceru Marian-Cornel în vârstă de 23 ani şi a doamnei Dragu Adina-Maria în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 29.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Rizescu Dumitru-Bogdan în vârstă de 35 ani şi a doamnei Cojoc Livia-Corina în vârstă de 33 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 29.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Călin Maria-Romario în vârstă de 22 ani şi a doamnei Ivașcu Daniela-Ionela în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 28.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Tomescu George în vârstă de 30 ani şi a doamnei Voinic Eugenia-Corina în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 28.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Bîrcu Eduard în vârstă de 31 ani şi a doamnei Murgu Irina-Loredana în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Sburliș Adrian-Nicușor în vârstă de 30 ani şi a doamnei Voichin Maria-Irina în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Filip Virgil-Florinel în vârstă de 26 ani şi a doamnei Ciocîrlan Andreea-Grațiela în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Florescu Emil-Alexandru în vârstă de 29 ani şi a doamnei Stoica Andreea-Maria în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Cristescu Aurel-Bobi în vârstă de 32 ani şi a doamnei Popescu Alina-Maria în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dogaru Robert-Gabriel în vârstă de 25 ani şi a doamnei Dragnea Mariana-Loredana în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Bogdan Paul-Marius în vârstă de 28 ani şi a doamnei Strîmbei Paula în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 23.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Anton Constantin-Cristian în vârstă de 36 ani şi a doamnei Uțică Ionela-Alina în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 23.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dimulescu Liviu-Anuțian în vârstă de 25 ani şi a doamnei Vîlcu Adina-Ioana în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 23.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Sincu Traian în vârstă de 27 ani şi a doamnei Iordache Daniela-Cristina în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 22.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Georgescu Richard-Gabriel în vârstă de 30 ani şi a doamnei Beligan Georgiana-Mădălina în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 22.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Niță Marian-Claudiu în vârstă de 31 ani şi a doamnei Șerban Ana-Maria în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 22.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Grigoroiu Bogdan în vârstă de 28 ani şi a doamnei Chițan Ana-Maria în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 22.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Pican Andrei în vârstă de 28 ani şi a doamnei Barbu Georgeta-Alina în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 22.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mohor Silviu-Ionuț în vârstă de 29 ani şi a doamnei Tăbîrcă Ionela-Cristina în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 22.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Iagăru Marius-Alexandru în vârstă de 28 ani şi a doamnei Petrescu Ionela-Oprica în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 22.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Naftan Tomiță-Andrei în vârstă de 24 ani şi a doamnei Gheorghe Mirela-Laura în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 21.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ciungu Alin-Robert în vârstă de 24 ani şi a doamnei Ghidan Denisa în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 21.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Lawrence Michael Frederick în vârstă de 28 ani şi a doamnei Ionescu Marinela-Cătălina în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 21.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Blîndoiu Dragoș-Mihai în vârstă de 27 ani şi a doamnei Gubendreanu Florentina în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dadu Gabriel în vârstă de 29 ani şi a doamnei Defta Florica în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Jerdea Vasile-Gabriel în vârstă de 29 ani şi a doamnei Cacalețeanu Maria-Daniela în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Eremia Iulian-Remus în vârstă de 29 ani şi a doamnei Nagy Ioana-Andreea în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Popa Viorel-Alexandru în vârstă de 28 ani şi a doamnei Iliescu Elena-Mariana în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Tănăsescu Florin-Rafael în vârstă de 28 ani şi a doamnei Curelea Daniela-Ancuța în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mandu Cătălin-Constantin în vârstă de 29 ani şi a doamnei Tican Alina-Ionela în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Veselu Cristian în vârstă de 32 ani şi a doamnei Marineci Carmen-Mihaela în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Sanchez Canadas Christian în vârstă de 45 ani şi a doamnei Geaucă Maria-Luminița în vârstă de 40 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Pătrașcu Iulian în vârstă de 33 ani şi a doamnei Corcău Liliana-Ionela în vârstă de 33 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 02.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Basarab Vasile-Florinel în vârstă de 29 ani şi a doamnei Baciu Lidia-Jana în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 02.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Capră Dorian-Mihai în vârstă de 27 ani şi a doamnei Mugureanu Cristina-Ioana în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 01.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Lupașcu Alexandru în vârstă de 26 ani şi a doamnei Radu Ionică-Denisa în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 01.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ceauș Mihnea în vârstă de 27 ani şi a doamnei Șerban Cristina-Iuliana în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 01.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Geană Ion-Cristian în vârstă de 33 ani şi a doamnei Dinu Anca-Teodora în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 01.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ciotaru Mihnea-Eugen în vârstă de 41 ani şi a doamnei Sima Cristina-Ionela în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 01.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Preda Andrei-Gabriel în vârstă de 31 ani şi a doamnei Niculescu Maria-Cristina în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 01.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Călinescu Laurențiu-Ilie în vârstă de 35 ani şi a doamnei Bolocan Minela-Victorița în vârstă de 34 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 01.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Istrate Ionuț în vârstă de 30 ani şi a doamnei Măgureanu Ioana-Tatiana în vârstă de 33 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 01.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mornea Cristian-Ionel în vârstă de 28 ani şi a doamnei Dobrian Sorina-Andreea în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 01.06.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Marinel Mihai-Nicolae în vârstă de 36 ani şi a doamnei Știucă Raluca-Andreea în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 31.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Bunciu Victor în vârstă de 30 ani şi a doamnei Stoiana Viorela în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 31.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Badea Alexandru-Ionuț în vârstă de 29 ani şi a doamnei Brănescu Alina-Ionela în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 30.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Sima Dragoș-Petrică în vârstă de 35 ani şi a doamnei Tănasie Paula-Ramona în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 30.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Niță Sorin-Ștefan în vârstă de 32 ani şi a doamnei Bucă Claudia-Elena în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 30.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Raicu Marius în vârstă de 29 ani şi a doamnei Constantinescu Nicoleta-Corina în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 30.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Popa Florin-Boby-Ciprian în vârstă de 31 ani şi a doamnei Brebu Simona-Alexandra în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 30.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mazilu Ionuț-Adrian în vârstă de 33 ani şi a doamnei Anton Silvia-Roxana în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 30.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dragu Li,ian-Liviu în vârstă de 28 ani şi a doamnei Stanca Maria-Ecaterina în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 30.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Cîță Cătălin-Ionuț în vârstă de 29 ani şi a doamnei Lăcraru Mariana-Sorina în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 30.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Tonu Petre în vârstă de 32 ani şi a doamnei Ivan Ana-Maria în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Văduva Iosif-Filimon în vârstă de 23 ani şi a doamnei Țecu Natalia în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 25.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Năstăsoiu Cristian-Ionuț în vârstă de 24 ani şi a doamnei Chefălan Maria-Magdalena în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 25.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Pană Dorin în vârstă de 37 ani şi a doamnei Ivașcu Irina-Elena în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 25.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Pescaru Silviu-Nicolae în vârstă de 27 ani şi a doamnei Raicea Ionica-Irina în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 24.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Sora Cristian-Gheorghe în vârstă de 24 ani şi a doamnei Paraschivescu Violeta-Luiza în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 24.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Matei Ionuț în vârstă de 32 ani şi a doamnei Păun Monica în vârstă de 33 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 23.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Călin Nicolae-Alin în vârstă de 24 ani şi a doamnei Borcan Adelina-Maria în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 23.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Florianu Bogdan-Constantin în vârstă de 27 ani şi a doamnei Zanfir Florina-Cristina în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 23.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Pătru Cristian-Florin în vârstă de 25 ani şi a doamnei Nițu Alina în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 23.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Diaconescu Andrei în vârstă de 27 ani şi a doamnei Stoica Elena-Daniela în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 23.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Nițu Ovidiu în vârstă de 30 ani şi a doamnei Toporan Alexandra-Maria în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Chiriță Marius-Alin în vârstă de 26 ani şi a doamnei Lica Laura-Mihaela în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Năftică George-Marius în vârstă de 27 ani şi a doamnei Bocșe Marina-Cristina în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Preduț Gheorghe în vârstă de 30 ani şi a doamnei Tîrîș Mirela-Cristiana în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ivan Loreni-Marius în vârstă de 25 ani şi a doamnei Cojocar Mădălina în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Crețu Florin-Victorel în vârstă de 29 ani şi a doamnei Mihalache Ionela-Marinela în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Popescu Vasile-Gabriel în vârstă de 28 ani şi a doamnei Manoliu Cristina în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Duțu Marius-Gabriel în vârstă de 37 ani şi a doamnei Dănciulescu Augustina-Daniela în vârstă de 37 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Prioteasa Paul-Laurențiu în vârstă de 28 ani şi a doamnei Chiriță Cristina în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Măcăneață Nicolae în vârstă de 29 ani şi a doamnei Dumitriu Ionela în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Opran Constantin-Mihai în vârstă de 28 ani şi a doamnei Ioniță Mihaela-Ionica în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 09.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stănciucu Ionel-Nicolae în vârstă de 29 ani şi a doamnei Badea Iuliana în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 09.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Iana Constantin-Ionuț în vârstă de 24 ani şi a doamnei Iliuță Oana-Alexandra în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 09.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Burcă Adrian în vârstă de 27 ani şi a doamnei Dumitru Ștefania în vârstă de 32 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 09.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Cîrstea Mihăiță-Cosmin în vârstă de 32 ani şi a doamnei Matei Ibi-Denisa în vârstă de 33 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 08.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Fieraru Constantin-Traian în vârstă de 38 ani şi a doamnei Voicu Cristina în vârstă de 37 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 05.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dărău Daniel-Ionuț în vârstă de 27 ani şi a doamnei Oancea Ionela-Mihaela în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 04.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Boștină Gabriel în vârstă de 27 ani şi a doamnei Niculcea Cristina-Marinela în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 04.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ispas Marius-Florin în vârstă de 29 ani şi a doamnei Chefălan Cristina-Andreea în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 04.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Enache Ioan-Lucian în vârstă de 29 ani şi a doamnei Papainog Ileana-Daniela în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 04.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Popa Mihai-Cristian în vârstă de 27 ani şi a doamnei Mușa Emilia-Ionica în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dorobanțu Emil-Florin în vârstă de 29 ani şi a doamnei Dușceac Elisabeta-Andreea în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Bindu Ionuț-Daniel în vârstă de 28 ani şi a doamnei Făsui Maria-Daniela în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 02.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Fudulu Florin-Cătălin în vârstă de 23 ani şi a doamnei Galoftianu Diana-Mădălina în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 02.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Aldea Ionuț-Sorin în vârstă de 30 ani şi a doamnei Fieraru Mirela-Constantina în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 02.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Toader Florin-Victor în vârstă de 31 ani şi a doamnei Cosobea Diana în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 02.05.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Grigore Lucian-Daniel în vârstă de 36 ani şi a doamnei Radu Adriana în vârstă de 36 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 29.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Roșu Ștefan în vârstă de 25 ani şi a doamnei Mihailiuc Mariana în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 28.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Popa Emil-Costin în vârstă de 37 ani şi a doamnei Popa Costina-Liliana-Cristina în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana-Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Eparu Teodor-Iulian în vârstă de 26 ani şi a doamnei Mateescu Ionela în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Constantinescu Florin-Constantin în vârstă de 25 ani şi a doamnei Ștefan Cristina-Georgeta în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Constantin Cristian-Răzvan în vârstă de 36 ani şi a doamnei Boceanu Roxana-Gabriela în vârstă de 32 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dumitru Iulian-Adrian în vârstă de 30 ani şi a doamnei Ciobănică Georgeta-Cristina în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Tîlvan Marius în vârstă de 28 ani şi a doamnei Bocai Maria-Violeta în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Bechianu Ionel în vârstă de 35 ani şi a doamnei Nițu Mihaela-Olivia în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ioan Nicolae în vârstă de 45 ani şi a doamnei Stan Liliana în vârstă de 37 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Odagiu Marius-Florin în vârstă de 32 ani şi a doamnei Gheorghe Florentina-Mădălina în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 25.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dumitru Viorel-Nicu în vârstă de 34 ani şi a doamnei Pestrițu Maria-Monica în vârstă de 36 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 25.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Cacipu Vasile în vârstă de 28 ani şi a doamnei Măciucă Niculina-Cristina în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 25.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dima Valentin-Vasile în vârstă de 28 ani şi a doamnei Oprițescu Ioana-Manuela în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 25.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Băbușcă Savu-Robert în vârstă de 34 ani şi a doamnei Dan Andra-Mădălina în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 21.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Simionescu Tudor-Petrișor în vârstă de 28 ani şi a doamnei Marin Elena-Daniela în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 21.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stan Liviu-Ștefan în vârstă de 28 ani şi a doamnei Brulea Loredana-Mihaela în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 21.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Seceanu Ion în vârstă de 49 ani şi a doamnei Ionescu Iulia în vârstă de 35 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 21.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Grecu Ion-Cătălin în vârstă de 39 ani şi a doamnei Țoncu Ruxandra în vârstă de 38 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 21.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Anghel Nicolae în vârstă de 66 ani şi a doamnei Irimia Manuela în vârstă de 53 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Andrei Ionuț în vârstă de 32 ani şi a doamnei Iordache Oana-Alexandra în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Calotă Bebe-Adrian în vârstă de 28 ani şi a doamnei Nucu Ramona-Ionela în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Manolache Ionel-Florin în vârstă de 29 ani şi a doamnei Matei Mihaela în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Balica Alexandru-Gabriel în vârstă de 28 ani şi a doamnei Coștoi Ramona-Diana în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Comănescu George în vârstă de 30 ani şi a doamnei Boțoman Gianina-Elena în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 18.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Soroiu Marius-Daniel în vârstă de 30 ani şi a doamnei Petriță Alexandra-Diana în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 14.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Neagoe Mihăiță-Alexandru în vârstă de 23 ani şi a doamnei Ungureanu Mirela-Cristina în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 14.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Barbu Sorin-Florin în vârstă de 39 ani şi a doamnei Ciurea Mihaela în vârstă de 41 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 14.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stoicana Dorinel-Dumitru în vârstă de 22 ani şi a doamnei Apostol Simona-Nicoleta în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Vlăduți George în vârstă de 29 ani şi a doamnei Dulgheru Ana-Maria în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Truică Daniel-Marius în vârstă de 27 ani şi a doamnei Ștefan Nicoleta-Florentina în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Cocîrlău Iulică în vârstă de 25 ani şi a doamnei Dursan Mariana-Mihaela în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Deleanu Alin-Nicolae în vârstă de 27 ani şi a doamnei Barbu Elena-Ivinița în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Alexe Marius-Ionuț în vârstă de 31 ani şi a doamnei Dună Geta-Gina în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Nicula Robert-Alin în vârstă de 27 ani şi a doamnei Croitorescu Tatiana în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stanciu Florian-Marius în vârstă de 25 ani şi a doamnei Scarlat Maria-Daniela în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ungureanu Dumitru-Monel în vârstă de 27 ani şi a doamnei Lupu Florina-Valentina în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Costea-Calofir Marius în vârstă de 32 ani şi a doamnei Stoichicescu Alexandra-Maria în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Petrache Florentin în vârstă de 27 ani şi a doamnei Cocoșilă Valentina-Roxana în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Militaru Ovidiu în vârstă de 35 ani şi a doamnei Mosor Elena-Denisa în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Cerchez Constantin în vârstă de 32 ani şi a doamnei Rujan Mariana-Camelia în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Kannas Charalambos în vârstă de 58 ani şi a doamnei Dinu Alina în vârstă de 35 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Pietriși Dumitru-Ionuț în vârstă de 24 ani şi a doamnei Mînzatu Roxana-Mariana în vârstă de 20 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Iancu Daniel-Marian în vârstă de 27 ani şi a doamnei Dumitrescu Florina-Daniela în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Badea Cristian-George în vârstă de 26 ani şi a doamnei Mihalache Ionela-Florentina în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Morteciu Ionel în vârstă de 56 ani şi a doamnei Iancu Daniela în vârstă de 49 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Toma Marian-Daniel în vârstă de 25 ani şi a doamnei Gheorghe Andreea-Ioana în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 04.04.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Turculescu Simion în vârstă de 54 ani şi a doamnei Butnaru Paula în vârstă de 54 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 31.03.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ghergu-Radu Robert în vârstă de 26 ani şi a doamnei Mărculescu Florentina-Cristina în vârstă de 19 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 30.03.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Tițoiu Irinel-Costin în vârstă de 39 ani şi a doamnei Stoichicescu Anda-Maria în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 30.03.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Țiparu Nelu-Ștefan în vârstă de 27 ani şi a doamnei Zănogeanu Emilia-Cristina în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 30.03.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Călinoiu Sorin-Florin în vârstă de 26 ani şi a doamnei Drejoi Alina-Ștefania în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 29.03.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Bushati Joli în vârstă de 24 ani şi a doamnei Ciocan Simona-Ramona în vârstă de 34 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 29.03.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Teodorad Valentin-Florin în vârstă de 38 ani şi a doamnei Sandu Daniela-Florentina în vârstă de 34 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 28.03.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stanciu Mihăiță-Armando în vârstă de 41 ani şi a doamnei Velea Roxana în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 21.03.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului De Vreede Robertus Quirinus Clemens în vârstă de 54 ani şi a doamnei Lazăr Andreea în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 16.03.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mircea Radu în vârstă de 65 ani şi a doamnei Grosoiu Angelica în vârstă de 47 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 16.03.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mincă Constantin în vârstă de 57 ani şi a doamnei Florescu Florica în vârstă de 49 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 16.03.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ungureanu Silvius-Costinel în vârstă de 24 ani şi a doamnei Nicolae Florentina-Maria în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.03.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ciobanu Marin în vârstă de 54 ani şi a doamnei Ionescu Maria în vârstă de 49 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 09.03.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Zorin Ionuț-Daniel în vârstă de 28 ani şi a doamnei Ioțu Georgiana-Claudia în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 02.03.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Gulie Cosmin în vârstă de 28 ani şi a doamnei Păpănău Ana-Maria în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 28.02.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Oporanu Marin-Laurențiu în vârstă de 29 ani şi a doamnei Rădiță Georgiana-Nicoleta în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 28.02.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Serafin Georgică în vârstă de 51 ani şi a doamnei Rotaru Rodica în vârstă de 51 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 28.02.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Sucălescu Daniel-Constantin în vârstă de 28 ani şi a doamnei Iosifescu Andreea-Georgiana în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.02.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Anghel Eugen-Dumitru în vârstă de 32 ani şi a doamnei Niculae Iulia-Andreea în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 24.02.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Țiganu Ionel în vârstă de 30 ani şi a doamnei Ciocan Mihaela în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 24.02.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Marin Ilie în vârstă de 48 ani şi a doamnei Marin Luiza-Mihaela în vârstă de 44 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 23.02.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Tudor Cristian-Florin în vârstă de 27 ani şi a doamnei Pricoliciu Teodora în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 17.02.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Argintaru Lucian-Marian în vârstă de 22 ani şi a doamnei Stancu Elena-Alexandra în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 15.02.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Teșoiu Ștefan-Mihai în vârstă de 27 ani şi a doamnei Briceag Ionela în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 10.02.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ion Florin în vârstă de 34 ani şi a doamnei Giuvelic Ștefana în vârstă de 38 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 10.02.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Neacșu Andrei-Silviu în vârstă de 25 ani şi a doamnei Grecu Cristina-Maria în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 09.02.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Crăciun Dănuț-Marian în vârstă de 25 ani şi a doamnei Pătrașcu Ionela-Mihaela în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 09.02.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Vînă Ionuț în vârstă de 30 ani şi a doamnei Toader Corina-Alexandra în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 08.02.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Petcu Gheorghe în vârstă de 43 ani şi a doamnei Ene Mariana în vârstă de 44 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 08.02.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mitrică Alin-Florin în vârstă de 26 ani şi a doamnei Șișiu Verginia-Adelina în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 08.02.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Hiriza Marius-Nicolae în vârstă de 31 ani şi a doamnei Kovacs Laura-Romina în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 07.02.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Călin Ionel-Cătălin în vârstă de 32 ani şi a doamnei Croitoru Cecilia-Cristina în vârstă de 32 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 06.02.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ghenoiu Adrian-Costantin în vârstă de 31 ani şi a doamnei Bou Adriana-Elena în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 06.02.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Pălărie Ion-Alexandru în vârstă de 40 ani şi a doamnei Petriș Cosmina-Daniela în vârstă de 43 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 04.02.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dincă Ionuț în vârstă de 31 ani şi a doamnei Budică Florina în vârstă de 28 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 02.02.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Nicolae Sandu-Claudiu în vârstă de 37 ani şi a doamnei Chelban Ionica în vârstă de 33 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 02.02.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Turbatu Mihai-Gabriel în vârstă de 32 ani şi a doamnei Nițulescu Eliza în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 02.02.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Matei Flavius-Tiberius în vârstă de 26 ani şi a doamnei Căpitănoiu Florina-Adelina în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.01.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Cocorăscu Mărgărit în vârstă de 34 ani şi a doamnei Munteanu Monica-Elena în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 19.01.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Căpitănescu Alexandru-George în vârstă de 29 ani şi a doamnei Marin Laura-Andreea în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 17.01.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mitrache Stan-Nicolae în vârstă de 28 ani şi a doamnei Ene Roxana-Marina în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 16.01.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Antonescu Vilfred-Liviu în vârstă de 57 ani şi a doamnei Antonescu Drina în vârstă de 55 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.01.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ion Florin-Alexandru în vârstă de 25 ani şi a doamnei Ciocioman Maria-Cristina în vârstă de 19 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.01.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Andronache Marius în vârstă de 33 ani şi a doamnei Zamfir Ioana în vârstă de 41 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 12.01.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Bușcă Radu-Mihai în vârstă de 30 ani şi a doamnei Șeremet Natalia în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.01.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stan Suraj în vârstă de 24 ani şi a doamnei Ionică Nina-Mădălina în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 11.01.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Butnaru Andrei în vârstă de 27 ani şi a doamnei Khalikova Regina în vârstă de 29 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 09.01.2017 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Teodorescu Adrian-Florin în vârstă de 25 ani şi a doamnei Ispas Lidia-Mariana în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 08.12.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Barbălată Alexandru-Ionuț în vârstă de 26 ani şi a doamnei Bungiu Nicoleta-Darinca în vârstă de 25 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 06.12.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ciorteanu Bogdan-Valentin în vârstă de 33 ani şi a doamnei Precup Nicoleta în vârstă de 35 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 02.12.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Măgală Lisandru-Constantin în vârstă de 33 ani şi a doamnei Curtamet Denis în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 01.12.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Constantinescu Daniel-Alexandru în vârstă de 27 ani şi a doamnei Rădulică Cristina-Teodora în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 24.11.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Paraschiv Paul în vârstă de 55 ani şi a doamnei Nerdea Monica-Rodica în vârstă de 42 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 17.11.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ștefana Mihai-Marian în vârstă de 38 ani şi a doamnei Lazăr Ioana în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 17.11.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dascăku Ion în vârstă de 54 ani şi a doamnei Ungureanu Elisabeta în vârstă de 46 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 17.11.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Olteanu Marian în vârstă de 27 ani şi a doamnei Sfîloagă Ștefania-Ionela în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 14.11.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Chiriță Ionel-Cosmin în vârstă de 32 ani şi a doamnei Neațu Georgeta-Rodica în vârstă de 35 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 14.11.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Bărbulescu Cristian-Daniel în vârstă de 45 ani şi a doamnei Drrăghici Alina-Elena în vârstă de 40 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 10.11.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Iliescu Ionuț-Adrian în vârstă de - ani şi a doamnei Olaru Nicoleta-Andreea în vârstă de - ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 04.11.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ciocă Viorel-Cosmin în vârstă de 26 ani şi a doamnei Goțoi Cristiana-Loredana în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.11.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Bojan Ionuț-Constantin în vârstă de 31 ani şi a doamnei Păunel Andra-Mihaela în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.11.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Lercă Marius în vârstă de 23 ani şi a doamnei Radu Ana-Maria în vârstă de 22 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 03.11.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mogoroașe Ionuț-Marinel în vârstă de 27 ani şi a doamnei Șerban Mihaela-Adriana în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 02.11.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Badea Iulian-Valentin în vârstă de 28 ani şi a doamnei Băluță Roxana în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 02.11.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Stan Liviu-Alexandru în vârstă de 25 ani şi a doamnei Săvuleț Gabriela Cristina în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 01.11.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Bălan Cristian-Ion în vârstă de 21 ani şi a doamnei Drăgan Gabriela-Claudia în vârstă de 21 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.10.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Muscalu Marius-Vasilică în vârstă de 24 ani şi a doamnei Floricică Daniela-Andreea în vârstă de 20 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.10.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Popescu Răzvan în vârstă de 29 ani şi a doamnei Suciu Emilia-Nicoleta în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.10.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Buță Marius-Marian în vârstă de 35 ani şi a doamnei Chițu Corina-Claudia în vârstă de 33 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.10.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Răducu Ginel în vârstă de 37 ani şi a doamnei Fota Maria în vârstă de 40 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.10.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Manolache Emil în vârstă de 32 ani şi a doamnei Scarlat Maria-Cristina în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 27.10.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Drăghici Marian în vârstă de 46 ani şi a doamnei Birin Veronica în vârstă de 40 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 26.10.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Selea Cristi-Daniel în vârstă de 38 ani şi a doamnei Popescu Elena-Tatiana în vârstă de 32 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 25.10.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Iotu Cornel-Marian în vârstă de 25 ani şi a doamnei Făină Veronica-Daniela în vârstă de 20 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 25.10.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ștefan Marius în vârstă de 27 ani şi a doamnei Tetea Anca-Gabriela în vârstă de 27 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.10.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Lazăr Marius-Ionuț în vârstă de 26 ani şi a doamnei Andrei Cristina-Liliana în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.10.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ghioca Gheorghe în vârstă de 49 ani şi a doamnei Crișu Gheorghița-Florica în vârstă de 50 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.10.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Palcău Adrian-Marinel în vârstă de 25 ani şi a doamnei Puțureanu Maria-Cristina în vârstă de 18 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.10.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Răileanu Dumitru-Valentin în vârstă de 35 ani şi a doamnei Nițu Daniela în vârstă de 30 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.10.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Gheorghe Victor-Dumitru în vârstă de 28 ani şi a doamnei Enache Ana în vârstă de 36 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.10.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Dima Nicolae în vârstă de 33 ani şi a doamnei Dima Marinică-Elena în vârstă de 32 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.10.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Epuran Iulian în vârstă de 27 ani şi a doamnei Cotoi Carmen-Adelina în vârstă de 23 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.10.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Ionescu Cosmin-Valeriu în vârstă de 36 ani şi a doamnei Floricică Elena în vârstă de 36 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 20.10.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Păun Florin în vârstă de 40 ani şi a doamnei Marinache Florentina în vârstă de 31 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 18.10.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Iancu Marian în vârstă de 30 ani şi a doamnei Tuță Simona-Ionela în vârstă de 32 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 18.10.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Voicu Dumitru-Laurențiu în vârstă de 41 ani şi a doamnei Pleșa Cristina-Georgeta în vârstă de 38 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 14.10.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Niță Marian în vârstă de 35 ani şi a doamnei Ioniță Valentina în vârstă de 20 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 14.10.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Țecu Marian-Cristian în vârstă de 24 ani şi a doamnei Pătrașcu Mihaela în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.10.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Mrinică Vasile-Ionuț în vârstă de 28 ani şi a doamnei Cinaru Cătălina-Maria în vârstă de 26 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.10.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Nicola Claudiu-Marinel în vârstă de 43 ani şi a doamnei Cernătoiu Florentina-Georgeta în vârstă de 36 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civilă

Publicaţie

Astăzi, 13.10.2016 a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a domnului Pană Daniel în vârstă de 26 ani şi a doamnei Florea Marinela-Fănica în vârstă de 24 ani.

În temeiul art. 285 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoştinţă de existenţa unei piedici legale ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afişării publicaţiei.

Ofiţer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu

Consiliul Local al municipiului Slatina
Serviciul Public pentru Evidenţa Persoanelor
Biroul Stare Civil&#